Eveniment Artistic

Cand se unesc artele nascute din inspiratia comuna a inimilor, Divinitatea e realitate tangibila pe toate planurile de manifestare.
Va spun doar atat si va las pe cei care reusiti sa ajungeti la un eveniment care merita sa fie trait.
Pentru detalii legate de acest eveniment Click Aici.

Eminescu Necenzurat- Fata nevazuta a lucrurilor

"Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor; legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât
explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora.

Industria trebuie să fie a naţiunii aceleia şi păzită de concurenţă iar purtătorul ei, comerţul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hrăneşte pe industriaş şi îmbracă pe agricultor, trebuie, de asemenea, să fie în mâinile aceleiaşi naţiuni. Ştiinţele, afară de ceea ce e domeniu public, trebui să prezinte lucruri proprii naţiunii, prin care ea să fi contribuit la luminarea şi înaintarea omenirii; artele şi literatura frumoasă (beletristica n.n.) trebui să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, originală, potrivită pentru binele cel mare al lumii”. “Peste noapte şi prin surprindere”, ”am admis legiuiri străine”, “legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului, fie din Berber, Nigritania, China sau Galiţia?”…“Ei, bine, nu le-am admis pentru român, cu interesele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau şi care ştiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care (din cauza cărora n.n.) planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau (şi nu se potrivesc n.n.) cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor şi netrebnic al statului modern”.

E într-adevăr ciudat de-a vedea un popor eminamente plugar ca al nostru si a cărui raţiune de-a fi este tocmai originea lui traco-romană, cum, din chiar senin şi într-o singură noapte, erige teoria de om şi om teorie absolută de stat şi face din banul internaţional şi din posesiunea acestuia singura măsurătoare pentru a deosebi înrâurirea unui om de a celuilalt în viaţa statului. Nici (nu n.n.) e lesne de înţeles cum un popor de plugari, ba încă unul care s-a lăsat de păstorie de ieri-alaltăieri şi s-a apucat de plug înainte de abia (cu n.n.) cincizeci de ani, putea să se creadă îndestul de bogat pentru a introduce, la el, forme de civilizaţie şi instituţii pe care ţările apusene, bogate prin industrie şi printr-o dezvoltare economică de sute de ani, abia le pot plăti. Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră…

Înzecitu-s-au şi însutitu-s-au oare averea românului şi veniturile lui pentru a plăti instituţiile de o sută de ori mai scumpe? Desigur că nu. Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare zi, pe hârtie”.

“Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege şi nu-l va înţelege niciodată”. “Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români, puţin îmi pasă!”. “Constituţia noastră, punând greutatea pe o clasă de mijloc, parte străină, parte neexistentă, a dat loc la o declasare generală din cele mai dezastruase. Nu mai există o altă deosebire între oameni, decât cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi câştigat”.

”Un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra întregii ţări, influenţat însă, întotdeauna, în mod absolut, de guvernul central, şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta (reprezintă n.n.) decât pe persoanele din care sunt compuse”.

Astfel, teoria de om şi om, o teorie curat filantropică şi un rezultat al compătimirii ce omul o are nu numai pentru semenul său, ci chiar pentru animale, devine o stupiditate erijându-se în teorie de stat, căci preface ţara moştenită, apărată cu vărsare de sânge şi cu privaţiuni, într-o mlaştină pentru scurgerea elementelor nesănătoase din alte ţări – introducând într-un stat eminamente naţional un sistem de instituţii cosmopolite”.

Urmare aplicării ei vom ”avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă”.

Urmare ei, “capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Elemente economice nesănătoase, uzurari şi jucători la bursă, cavaleri de industrie şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti, în locurile care, înainte, erau rezervate naşterii ilustre, averii seculare, inteligenţei celei mai dezvoltate, caracterului celui mai drept şi mai statornic…Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor”…”Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii”…”Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie”… ”Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic”…”Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii si proştii – administratori ai statului român.

Şi, întrucât, “se-înţelege – de la sine n.n. – că în judecarea diferitelor partide politice trebuie să deosebim pe cele sincer politice de cele pretinse sau pretextate politice”, suntem datori să spunem că, ”partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale” – care, ”păstrând numai coaja legilor şi goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării”… În cadrul lor, ”organizarea nu înseamnă decât disciplina oarbă a unei societăţi de esploataţie sub comunii şefi de bandă. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie”. Singura deosebire între ele “este foarte mică şi e întemeiată pe o cultură individuală mai mult sau mai puţin îngrijită. Fiecare se reprezentează mai mult pe sine decât – pe n.n. – o clasă socială oarecare, şi lucrul principal e forma, mai mult sau mai puţin corectă, în care cineva caută a face plauzibile aşa-numitele sale principii”.

Pretutindeni, in administratie, in functii, in universitati la Academie [...] nu intalnim decat [...] fizionomii nespecializate [...] care trateaza cu o egala suficienta toate ramurile administratiei publice. [...]

Poporul a pierdut de mult increderea ca lucrurile se pot schimba in bine si duce nepasator greul unei vieti fara bucurie si fara tihna. [...]Raul esential care ameninta vitalitatea poporului nostru este demagogia [...] [Votul] in tara si in Parlament nu mai este decat manipulul unor ambitii personale, al unor apetituri pe cat de nesatioase, pe atat de vrednice de condamnat. Gresalele in politica sunt crime, caci in urma lor sufera milioane de oameni nevinovati, se-mpiedica dezvoltarea unei tari intregi si se-mpiedica, pentru zeci de ani inainte, viitorul ei.”

Acesta este un Om! a carui profunzime si calitate am fost invatati sa credem ca se baza pe visare, alcoolism si desfrau, pe nebunie si cate altele .Va atasez mai jos doua carti care merita sa fie lecturate, daca iubiti adevarul ....adevarul va va elibera. Multumesc Adi Campean pentru documente.

Spre Eminescu (Continutul PDF)

EMINESCU INTERZIS. Gandirea Politica (Continutul PDF)

Cam Asa Ne Minte Sistemul

Motto: „Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.”

Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic. Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator. Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti”. Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor. Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate înafara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.

Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie el.
„În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. . Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. „Directiva de sus” s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.”
Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu.

Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară . La fel şi Zamfir C. Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica plini de zel în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu.

De ce era atât de incomod Eminescu?

Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
În perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că situaţia din România este sub control. Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu, Doina.

Judecând după măsurile luate împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalţi, el nu putea fi convins cu niciun chip să renunţe la ideile şi principiile sale. Eminescu era membru activ în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte şi Slavici. Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atât de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printre care se număra şi Ocăşanu de la Societatea Carpaţii.

La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta: „Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n după toate probabilităţile sursa era chiar Titu Maiorescu]. S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată.. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari.”
Această notă a dus în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi.
Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în mod magistral într-un ziar, Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional.

În această publicaţie demascase corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese despre condiţionările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii Independenţei. În 1880 declanşase o incitantă campanie de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi citise acolo în faţa mulţumii poezia manifest Doina.
Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile occidentale. În sfârşit, chiar în dimineaţa zile în care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva jurnalistului Emil Galli.

Titu Maiorescu pregătise internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale dimineţii

Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea: În dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de Eminescu.

Maiorescu ia o măsură de excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa cum ar fi fost firesc..

Întors acasă, se pomeneşte însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de dimineaţă cu doamna Slavici (presupunând că acesta ar fi avut într-adevăr loc). Îl trimite însă la sediul Societăţii Carpaţi, undePoliţia făcea percheziţie, pentru a se întâlni chipurile cu Simţion, complicele său la internare.

„Numai, de s-ar face asta fără greutate” scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi. Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul. Nu se duce la Societatea Carpaţii, unde totul s-ar fi făcut fără martori, ci la Capşa. La acea vreme Capşa nu era doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi reşedinţa mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiţi să îşi schimbe planul.

Scena cu pistolul relatată de Grigore Ventura – o nouă înscenare

La Capşa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura . Aici, conform declaraţiilor lui Ventura , Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo- naţional” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”. Semne clare de nebunie! Ventura , în loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să meargă împreună la palatul Cotroceni.. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti.. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţi, Siderescu şi Ocăşanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o cămaşă de forţă.. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap.

Scena cu pistolul de la Capşa şi declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sunt piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate însă doar de o singură persoană, Grigore Ventura, care va povesti acest episod în stânga şi dreapta, dar va ezita să scrie totuşi despre el, deşi era ziarist. Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911 de Al. Ciurcu într-un articol apărut în Adevărul, „Eminescu, din amintirile mele”.

Povestea lui Grigore Ventura nu stă însă deloc în picioare din mai multe motive. În primul rând, Ventura susţine că a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit să apară în procesul verbal încheiat de Poliţie, ori numele său nu apare deloc. Ventura susţine că el este cel care a alertat Poliţia, ori în procesul verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucât nu fuseseră prezenţi la faţa locului. Ceea ce arată că cineva îi informase. Acesta nu poate fi decât Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face în aşa fel încât acesta să poată fi luat pe sus dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura a imaginat apoi şi a răspândit povestea cu pistolul pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a justifica astfel internarea.

Celălalt martor al acestei scene, doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate la Paris în 1909, absolut nimic despre această scenă, care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat profund. Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist să nu ştie că Regele era plecat de câteva zile la Sinaia.

În procesul verbal întocmit de Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că „Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi, şi fiind atins de alienaţie mintală s-a încuiat singur pe dinăuntru şi a refuzat să deschidă”. La locul faptei ajung, Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea Carpaţii, care aveau încă de dimineaţă misiune de la Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în apă, dezbrăcat. Eminescu le cere să iasă. Îl imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă. Între timp Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică bunurile, îi umblă prin hârtii şi manuscrise, sperând să descopere ceva compromiţător. Totul se petrece cu complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea. Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu este întâmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza nebuniei, decât cea în care era adus de Ventura şi care ar fi putut atrage suspiciuni.

Omorât lent prin otrăvire cu mercur

De la Băile Mitraşevschi Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului Şuţu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui Eminescu,

Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, îi scrie lui I.. E. Torouţiu despre modul în care era tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi à 14 heures” (caută miezul zilei la ora 14).

În noiembrie 1883, la insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă cedează, gândindu-se că este mult mai important să îl ţină pe Eminescu departe de ţară.
Eminescu ştia foarte bine ce i se înscenase şi odată reîntors în ţară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspândit prin ziare ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt răspândite poate cu rea credinţă, încât şi dl. C. Mille, într-unul din articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am absolut nimic .. Un mic dementi (dezminţire) în organul (ziarul) dumitale n-ar strica..”

Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în ţară , cu atât mai puţin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihic. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.

Tot Maiorescu aranjează ca Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”. La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină departe de capitală.. Toate munca sa, cărţile, notele de lectură, manuscrisele se află la Bucureşti, la Maiorescu... Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia toată munca de la zero.. Maiorescu este de neînduplecat.

Cum nu se cuminţeşte, este trimis tot cu forţa la ospiciul de pe lângă Mânăstirea Neamţ. Eminescu, pe deplin lucid, i se plânge lui Gheorghe Bojeicu de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alineat, deşi nu fusese”. Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886 până în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţi de apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”. Încearcă să fugă de mai multe ori şi în cele din urmă reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi , sub îngrijirea doctorului Iszac.

Acesta este cel care îi va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generală progresivă”. Diagnosticul conţinea însă un mesaj important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale ale vremii, care arătau că mercurul este toxic şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 până la 7 grame.

Un alt psihiatru din Bucureşti, Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor) . Un psihopat alcoolic şi sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii psihice.. ”

De-abia în 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl smulgă din mâinile doctorului Iszac şi să îl aducă în sfârşit la Bucureşti.. Aici reîncepe să publice, şi în urma unui articol împotriva guvernului, apărut în România liberă, este internat cu forţa tot la dr... Şuţu, unde va şi muri.

La moartea sa, produsă din câte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis. După o examinare superficială, aruncă pur şi simplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe actul său de deces, nu apare semnătura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeţi din personalul spitalului.

Societatea Matei Basarab, spiritul naţional şi francmasoneria

Eminescu a fost etichetat drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob, naţionalist şovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist? Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după manuscrisele originale, cinci conţin poezii şi altele cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 şi 1888-1889.. Deşi majoritatea articolelor au fost scrise înainte de aşa-zisa declanşare a nebuniei, mulţi susţin şi astăzi că ele nu merită să fie citite, întrucât „sunt rodul unei minţi atacate de boală, în căutarea unei bucăţi de pâine”.

„Eminescu n-a ajuns să marcheze politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei naţionale moderne” scrie Theodor Codreanu în „Dubla sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naţionale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sunt vizibile şi astăzi. Aşa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul public numărul unul al democraţiei şi al statului român. Neîntâmplător, Gh... Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul naţional cu acela al lui Ceauşescu. În realitate, statul român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu, fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale. ”

Au existat tentative ca Eminescu să fie înrolat în masonerie. Fără succes.. Eminescu lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi aflată în afara controlului şi influenţelor francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în slujba unor interese supranaţionale.
„O organizare între români”, scria el. „Pretutindea oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. Ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc.”

Încă din 1874, el îi scria lui Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii practice, vizând scoaterea României din subistorie. Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine.”

Eminescu nu renunţase la acest plan nici în ultimii săi ani.. Alexandru Vlahuţă povestea cum, vizitându-l la sanatoriul doctorului Şuţu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gândeşte de mult, o lucrare colosală.”

Gheorghe Panu povesteşte în „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui.... Tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.

„Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de 'nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare .. . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . .. . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi. . . posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o 'ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii. ... . Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a 'nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude 'n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale —
Astea toate te apropie de dânşii. . . Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”
(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)

Bibliografie:
1. Ovidiu Vuia: Misterul morţii lui Eminescu, Ed. Paco, Bucureşti, 1996
2. Thedor Codreanu: Dubla sacrificare a lui Eminescu, Serafimus Grup, 1999
3. Nicolae Georgescu: "Boala şi moartea lui Eminescu,Criterion, 2007"

Energie libera

"Energia libera reprezinta orice forma de energie pe care o folosim. Orice exista in Univers si implicit pe planeta noastra exista de milioane si milioane de ani. Tot ceea ce noi folosim ca fiinte umane este in definit gratuit si exista liber in Natura si ne este oferit in mod liber de aceasta. Energie libera reprezinta si combustibilii pe care ii folosim zilnic la masini, electricitatea, caldura, etc. Binenteles ca multe din formele de energie pe care le utilizam sunt transformate si modificate de industriile noastre pentru a ajunge in forme cat mai usor de utilizat si cat mai specific pentru fiecare intrebuintare. Formele de energia pe care noi le utilizam in diferite scopuri exista in lumea in care traim iar noi nu facem altceva decat sa le transformam in forma de energie de care avem nevoie si sa le utilizam apoi. Nu vrem sa intelegeti gresit, suntem constienti ca intradevar pentru a realiza aceasta transformare se folosesc tehnologii si metode de multe ori foarte costisitoare si tocmai de aceea energia libera sau gratuita, care exista in acest fel in natura, se tranforma in energie care costa. Daca tinem cont si de faptul ca aceste costuri sunt de cele mai multe ori dublate, triplate sau chiar mai mult de catre marii producatori de energie si de combustibili, pentru a se imbogatii cat mai mult cei care detin aceste industrii, vom intelege de ce energia desi este libera nu este si gratuita."

Dincolo de limite - emisiunea din 22-01-2010 (Free Energy) from GabyS on Vimeo.

Corpurile noastre...acide sau alcaline?

ACIDITATEA SI ALCALINITATEA

In natura valoarea PH – ului variaza intre 0 – acid clorhidric si 14 – soda caustica (ambele valori fiind in afara zonei utile corpului nostru), iar apa pura are un PH- in jur de 7, care este considerat neutru, sau mai bine spus PH-ul armonios.

In corpul uman PH-ul variaza intre 1.2-3 pentru sucul gastric si 7.6-8.6 secretia biliara, valoarea neutra fiind in jur de 7.

Ce este acidoza metabolica?

Deoarece PH-ul armonios este esential pentru buna functionare a corpului nostru, sistemul imunitar intervine de indata ce exista prea mult sau prea putin acid in sange. Este mult mai usor sa mariti aciditatea corpului decat sa mariti alcalinitatea lui, deoarece sunt putine alimente care sunt alcaline si multe alimente tip fast-food sunt acide. Sistemul nostru imunitar are nevoie sa creeze un „tampon” alcalin, pentru a ne proteja corpul de aciditate, pentru asta folosind minerale precum calciu. Daca conditiile de aciditate persista, rezervele minerale ale corpului se pot diminua si se pot face depozite in alte locuri, rezultand o cristalizare acida in artere, in membranele mucoaselor si incheieturi. Prea mult stres si ganduri negative pot sa contribuie de asemenea la aciditate.

Uneori oamenii pot deveni prea alcalini, o conditie temporara in mod obisnuit, datorita tratamentelor medicale (diureticele) . Aceasta situatie este echilibrata de rinichi.

Deci conditia mai des intalnita este numita acidoza metabolica, ce difera de acidoza datorita functionarii defectuoase a unor organe sau datorita tratamentelor medicale. Ea devine cronica datorita mediului din ce in ce mai poluat, stilului de viata nesanatos, lipsei de exercitiu fizic, lipsei de odihna si de forta vitala Chi. Deoarece „suntem ceea ce mancam”, evitand hrana care formeaza acizi (care este in cea mai mare parte Yang) si marind aportul de hrana alcalina (care este in cea mai mare parte Yin), am putea sa echilibram balanta PH-ului si sa dobandim armonia intre Yin si Yang (ceea ce in chinezeste se numeste Tai Chi).

Acidoza metabolica si digestia incompleta

Daca mancam prea multa hrana ce formeaza acizi, lipsa unui tampon alcalin poate aduce corpul in conditia de acidoza metabolica, digestie incompleta si constipatie - conditii de care sufera aproape 95% din populatia din tarile civilizate. Se spune ca aceasta conditie predispune la 90% dintre toate bolile umane. Aceste conditii se faciliteaza una pe alta, ca intr-un cerc vicios: acidoza metabolica este intotdeauna asociata cu o forma de constipatie, ceea ce inseamna ca produsele reziduale ale metabolismului nu sunt suficient inlaturate din tesuturile celulare, ducand la astuparea canalelor de eliminare, ceea ce duce la si mai multa aciditate. O sursa importanta a cresterii aciditatii si toxicitatii este un colon blocat. De indata ce membrana mucoasei este imbacsita, eliminarea devine din ce in ce mai incompleta si corpul din ce in ce mai toxic, rezultand o acidoza si mai mare si o varietate de probleme cu bacteriile si ciupercile, alergiile, astmul, oboseala cronica, diabetul, obezitatea, etc.

Acidoza metabolica si razboiul dintre ciupercile si bacteriile „bune” si cele „rele”

Corpul nostru poate fi comparat cu un camp: daca solul are balanta corecta intre alcalinitate si aciditate, atunci vor trai in el micro organismele potrivite. Daca balanta s-a dereglat, atunci se pot inmulti ciupercile si bacteriile „rele”, care intr-un organism supra acid se pot manifesta ca probleme de piele, digestie ingreunata, flatulenta, infectii cu candida sau miros urat. Acest razboi intre micro organismele „bune” si cele „rele” va influenta metabolismul nostru si ne va angrena in ciclul oboselii cronice, in acel moment sistemul nostru imunitar avand o rezistenta scazuta fata de boli si infectii mai grave.

Acidoza metabolica si alergiile, mucusul si astma

Intr-o raceala obisnuita membranele mucoasei din sistemul nostru respirator produc mari cantitati de mucus in efortul de a elimina infectia. Conditiile acide prelungite pot duce la aceeasi reactie, crescand cantitatea de mucus produsa in intestinul subtire, in sistemul respirator si in alte parti ale organismului. Aceste simptome reprezinta un efort al organismului de a elimina produsele acide reziduale. Asa cum expunerea la factorii alergici poate declansa secretia mucoasei, la fel o poate face si aciditatea. Este important sa va dati seama de asta si sa eliminati aciditatea inainte de a incerca sa eliminati mucusul, deoarece acesta poate fi produs de organism pentru a se proteja de acizii poluanti.

Acidoza metabolica si oboseala cronica

Pe masura ce corpurile noastre devin din ce in ce mai poluate si digestia noastra devine din ce in ce mai putin eficienta, corpul nu mai poate obtine suficienta energie din ceea ce mananca, rezultand oboseala. Cererea constanta de energie determina metabolismul sa fie foarte activ si sa nu lucreze eficient, ceea ce agraveaza situatia. In plus, aciditatea crescuta slabeste activitatea motrica (acidul lactic), ceea ce ne face sa ne simtim obositi foarte repede cand incepem o activitate. Apar gandurile negative, care, la fel ca si cosmarurile, apar de obicei dupa o masa copioasa, consumul de alcool, lucru descris si de filozoful grec Aristotel.

In plus, ficatul trebuie sa lucreze foarte mult pentru a filtra si indeparta toxinele, ceea ce necesita si mai multa energie, care este luata din alte parti ale corpului, ducand la epuizare fizica cronica. Ficatul incepe sa produca mai mult colesterol, incercand sa curete sangele de toxine (fenomenul de chelare), ceea ce ridica nivelul colesterolului si al LDL, ducand la un alt cerc vicios:

Acidoza metabolica si obezitatea, diabetul

Nivelul crescut al colesterolului si marirea secretiei de insulina se manifesta impreuna cand corpul acumuleaza grasime pentru a neutraliza si depozita agentii poluanti. In loc de a privi grasimea ca o amenintare, considerati ca ea este modalitatea corpului de a se proteja pe sine. Incercati initial sa eliminati toxicitatea si veti descoperi ca pierderea in greutate devine mai usoara. Cu un PH sanatos arderea grasimii se face mai rapid si este mai putin probabila revenirea dintr-o dieta prin reacumulare de grasime. Deoarece nivelele ridicate ale insulinei si acumularea de grasime sunt simptomele iar aciditatea este cauza, aceleasi lucruri afecteaza pancreasul, in care diabetul poate fi in legatura directa cu nivele inalte ale toxicitatii si nivele scazute ale PH – ului.

Acidoza metabolica, arsurile inimii si boala de reflux gastro - esofagiana

Arsurile inimii sunt de fapt unul dintre primele simptome ale conditiilor prelungite de aciditate. Aceasta ar putea eroda muschiul sfincterului de la inceputul stomacului si, atunci cand este puternic erodat acesta nu se inchide corect. Acest lucru poate degenera in GERD boala refluxului gastro - esofagian. Poate fi afectat si esofagul, ducand la dificultati in inghitire. Bautul cafelei, ceaiului negru si alcoolului (ce sunt foarte acide) in cantitati mari, cat si fumatul, contribuie de asemenea la instalarea acestei boli. In loc de a lua medicamente care reduc aciditatea, sunt necesare masuri generale de alcalinizare si o schimbare permanenta a dietei.

Acidoza metabolica si tractul urinar

Rinichii si plamanii sunt principalele organe responsabile de eliminarea aciditatii in exces din corpul nostru. In rinichi acidoza cronica devine mai evidenta – aici se depoziteaza acidul uric care poate forma pietre la rinichi. Cauza se afla in hrana ingerata - alimente cu nivele inalte de purine, cum ar fi carnea rosie, pestele, carnea de pui. Purinele sunt descompuse de corp in acid uric, care se cristalizeaza in pietre la rinichi, atunci cand urina este predominant acida, avand un PH sub 5.5.

Daca urina este alcalina – lucru care se poate obtine band apa alcalina si avand o dieta alcalina sau neutra – atunci acidul uric nu va cristaliza in pietre la rinichi. De fapt, cristalizarea acidului uric ameninta nu numai rinichiul ci si intregul tract urinar, inclusiv organele sexuale.

Acidoza metabolica, guta, artrita, osteoporoza si scleroza multipla

La inceput, corpul va incepe sa foloseasca calciul depozitat in oase pentru a neutraliza toxinele care insotesc conditia prelungita de aciditate in tesuturi. Calciu intra in sange, care devine astfel mai putin acid. In acelasi timp calciul este depozitat in vasele capilare din maini, picioare, incheieturile degetelor si genunchi, o conditie numita guta. Astfel, micsorand rezervele de calciu din schelet, oasele noastre pot deveni fragile, dand nastere unei conditii numita osteoporoza.

Mai mult, in timp ce acidoza metabolica descompune tesuturile corpului si slabeste celulele, ea poate facilita instalarea unor boli precum arterita si scleroza multipla, boli autoimune ce se caracterizeaza prin descompunerea tesuturilor corpului. Asa cum a fost descris mai sus, acidoza metabolica dezechilibreaza organismul si alarmeaza sistemul imunitar. Daca conditia persista, chiar sistemul imunitar poate fi dezechilibrat, ceea ce poate da nastere bolilor autoimune.

Putem opri rapid acidoza metabolica schimbandu-ne dieta, stilul de viata si modul de gandire. Dar de indata ce tesuturile nervilor sunt atacate – ca in scleroza multipla – sau incheieturile – ca in artrita reumatoida – calea catre imbunatatirea sanatatii este mult mai lunga si mai dificila.

Acidoza metabolica si bolile cardiovasculare

Pentru ca sistemul nostru cardiovascular sa functioneze corect, PH-ul plasmei sangelui trebuie sa fie usor alcalin, incadrandu-se intre 7.35 si 7.41. Dar daca permitem ca sa scada sub valoarea PH-ului de 7.35 , tesutul muscular din peretele interior al arterelor, venelor si al inimii, va fi atacat. In plus, fata de amenintarea nivelului crescut de colesterol, o aciditate cronica ameninta sa corodeze chiar tesutul corpului, asa cum „acidul mananca marmura”. Astfel, acidoza metabolica ca o conditie cronica, deschide drumul pentru arterioscleroza, presiune marita si faciliteaza acumularea placilor de colesterol pe peretii vaselor sanguine.

Acidoza metabolica si acumularea placilor de colesterol

Acidoza metabolica schimba chimia din vasele de sange, determinand ca LDL (colesterolul rau care cauzeaza bolile cardiovasculare) sa se depuna intr-un ritm accelerat. In plus, se faciliteaza si depozitarea metalelor grele si a altor poluanti impreuna cu colesterolul. Asta este in legatura cu activitatea de curatare efectuata de ficat (chelare) mentionata mai inainte. Aceste conditii combinate duc la cresterea placilor in vasele de sange, care nu pot fi reduse doar prin micsorarea cantitatii de colesterol in hrana, ci necesita masuri de reducere a aciditatii hranei.

Acidoza metabolica poate cauza presiunea sanguina mare

Daca corpul se afla intr-o prelungita conditie de aciditate, vasele de sange de la periferie pot fi contractate, in timp ce arterele pot deveni dilatate. Asta inseamna ca inima trebuie sa munceasca mai intens pentru a pompa sangele in tot corpul, in timp ce circulatia din vasele de sange de la periferie este restransa, in artere presiunea creste. Asta este un risc serios pentru sistemul nostru cardio vascular, fiind foarte dificil de controlat, crescand riscul atacului de cord si a tahicardiei.

Acidoza metabolica, radicalii liberi si vatamarea ADN-ului

Acidoza metabolica accelereaza vatamarea peretilor celulelor si a structurilor membranelor intracelulare de catre radicalii liberi, astfel distrugerea celule, iar vatamarea ADN-ul ducand la imbatranirea prematura. Simptomele sunt: riduri, decolorarea pielii, scaderea vederii, disfunctionalitatea sistemului hormonal, slabirea memoriei si multe altele. Sinteza corecta ADN – ARN necesita un mediu chimic care nu este acid. Daca PH mediului este prea mic, regenerarea celulara este inhibata si celulele pot degenera sau chiar deveni maligne. Toate acestea pot fi accentuate daca luam in considerare ceea ce s-a spus despre bacterii si ciuperci, care sunt intotdeauna gata sa atace celulele sanatoase.

O SCURTA LISTA CU ALIMENTE CARE CREEAZA ALCALINITATE SI ACIDITATE

O dieta echilibrata contine:

70-80% hrana alcalina – lactate, fructe, vegetale proaspete

10-15% hrana acida proteine – carne, branza, peste, oua, nuci

10-15% hrana acida carbohidrati – miere, cartofi copti, curmale, paine din faina integrala, melasa, banane, unt, ulei

Copii in perioada de crestere si adultii sub 40 de ani, au nevoie de valorile mai ridicate de hrana acida. Adultii peste 40 ani ar trebui sa consume hrana alcalina la nivelul cel mai ridicat.

Nota: nu apar probleme de lipsa de calciu daca se consuma hrana alcalina bogata in verdeturi.

Este indicat sa se consume apa filtrata alcalina.

HRANA CARE CREEAZA ALCALINITATE

Legume proaspete: Anghinare, asparagus, avocado, muguri de bambus, fasole pastai, sfecla, muguri de soia, varza (normala, rosie, acra), morcovi, telina, arpagic, castraveti, andive, usturoi, verdeturi, ridichi, napi, praz, salata verde, ceapa (unele tipuri), patrunjel, pastarnac, mazare proaspata, ardei, broccoli, dovlecei, conopida, vinete, cartofi noi (rosii), cartofi dulci, dovleac, spanac crud, urzici, muguri (toate tipurile), rosii galbene, nasturel, ridichi, paprika.

Fructe proaspete: Mere golden, caise, fructe de padure inchise la culoare, cirese (soiul bing), grepfrut roz, struguri (soiul flame&concord), lamai coapte, mango, kiwi, pepeni (toate tipurile), papaya, fructul pasiunii, piersici (doar o varietate), pere (soiul bosc-japonez) , gutui.

Nuci proaspete: Cashew, macadamia, pecan, migdale proaspete, alune de pamant, seminte de dovleac, miez de nuca, susan.

Faina: mei, ovaz, secara, gris, soia, hrisca.

Amidon si zahar: Fasole (soiul pinto), linte, roscove, malai, boabe de soia, popcorn (galben), sirop de artar (pur), produse de patiserie din faina alcalina, mazare verde uscata, orez integral, orez basmanti, paste fainoase din orez integral.

Proteine: avocado (copt), unt, branza (din lapte de capra), carne de gaina, rata, peste (alb, pastrav), crabi, lapte de capra proaspat, lapte proaspat, iaurt proaspat, lapte de soia, orez sau migdale, unt de migdale, tahini de susan, seminte incoltite.

Diverse: roscove, ciocolata amara, bauturi din plante, ceai din plante, ulei de masline presat la rece, ulei de susan, aloe vera, menta, sofran, salvie, cimbru piper(dulce, pimento), cuisoare.

HRANA CARE CREAZA ACIDITATE

Legume proaspete: varza de bruxell, salata verde (soiul iceberg), ciuperci, cartofi, ridichi, spanac gatit, rosii.

Fructe proaspete: mere (rosii si verzi), banane, cirese (deschise la culoare), curmale, smochine, grepfrut alb, struguri (soiul thompson), lamai culese verzi, nectarine, portocale, mandarine, pere (soiul barlett), piersici (cele mai multe soiuri), ananas, prune, stafide, rubaba, capsuni, tangerine.

Nuci: migdale uscate, seminte de pin, fistic, nuci (soiul negre si englezesti), naut, nuca de cocos

Amidon si zahar: piure de banane, orz, tarate, paine de graham, paine de secara, paine alba, cereale ambalate, fulgi de porumb, crackersi din faina alba, gogosi, sosuri, boabe uscate (cele mai multe), faina, miere, gem, melasa, produse de panificatie din faina alba, alune, cartofi cu coaja maro, zahar, conservanti, paste fainoase din faina alba, siropuri, tapioca, vafe.

Faina: orez alb, orz, amidon din cartofi, faina de grau.

Proteine: avocado necoapte, cashew, cascaval, branza topita, smantana, lapte pasteurizat, iaurt cu conservanti, inghetata, margarina, crabi, oua, peste (roz, somon, crap, caviar, hering, macrou, sardine), alune, linte, carne de vaca, porc, vitel, oaie, pui, curcan, carne de vanat, porumbel, organe, masline (inclusiv verzi), unt de arahide, creveti, raci, scoici, ciuperci.

Diverse: hrana preparata si conservata tinde sa fie acida, alcool, bere, indulcitori artificiali, cafea, ceai (negru, verde), medicamente, uleiuri hidrogenate, piper (alb, negru), sare, cicoare, maioneza, ketchup, zahar, dulciuri, guma de mestecat.

o poveste .....interesanta....

German Sterligov s-a bucurat de o avere impresionanta, a trait printre vile somptuoase, yachturi si avioane private, dar a renuntat la acest stil de viata in urma cu patru ani si a ales sa se mute cu familia sa intr-o zona rurala a Rusiei, unde a ales sa traiasca in mijlocul salbaticiei. “Majoritatea prietenilor mei au crezut ca mi-am pierdut mintile, dar dupa patru ani se dovedeste ca am facut alegerea corecta. Criza economica care i-a afectat pe majoritatea oligarhilor este departe de mine. Spre deosebire de ei, eu sunt liber aici. Nu sunt dependent de nimeni si am suficiente resurse pentru a supravietui”, a declarat German Sterligov, in varsta de 42 ani. La doar 24 de ani, German Sterligov a pus bazele propriei companii si in scurt timp, profitand de vidul de legislatie din acea vreme, a reusit sa construiasca un imperiu financiar, cu birouri in Londra si New York, si a devenit primul milionar legal rus dupa Revolutia din 1917. Dupa o viata traita in cel mai luxos cartier din Moscova, Sterligov si sotia sa si-au schimbat perspectivele asupra vietii si au decis sa-si vanda proprietatea din cartierul Rublyovka, apartamentul cu vedere spre Statuia Libertatii din New York, birourile de pe Wall Street si din Londra, casa din Elvetia, castelul din Franta si apartamentul din Piata Rosie din Moscova pentru a se muta la tara.


Pentru a se adapta noii vieti, sotia acestuia, Alyona, a schimbat bijuteriile scumpe si hainele de marca cu fustele lungi si basmaua, precum taranii din romanele lui Tolstoi. Sotii Sterligov si cei patru copii au ales ca resedinta o casa umila, fara electricitate, aflata la 15 kilometri departare de orice alta locuinta. Alyona a nascut cel de-al cincilea copil al familiei in noua locuinta, fiind asistata la nastere de sotul sau. “Nici intr-un milion de ani nu mi-as dori sa redevin om de afaceri si sa fiu inconjurat de acele lucruri care definesc un om de afaceri de succes: case in Rublyovka, yachturi si masini Bentley. Sunt fericit cu pacea pe care am gasit-o la tara, alaturi de sotia, copiii si oile mele”, si-a continuat acesta confesiunea.

In timp ce Sterligov isi facea un nume in domeniul afacerilor, amenintarile incepeau sa se intensifice, iar el si sotia sa traiau in permanenta cu frica de a nu fi rapiti, brutalizati sau chiar omorati. “In primii doi ani de relatie ne-am mutat de 23 de ori. El ma suna si-mi spunea: «Impacheteaza, iar ne mutam». In cercurile in care sotul meu activa aveau loc multe crime”, isi aminteste Alyona.

“Intotdeauna aveam cel putin doua garzi de corp cu mine, dar odata numarul acestora a ajuns la 60 pentru a ma supraveghea atat pe mine, cat si pe copiii mei”, a continuat aceasta, in timp ce sotul sau a dat afirmativ din cap. “Eram ca pasarile intr-o cusca aurie. Fiind foarte bogati, traiam intr-o sclavie, din care, din fericire, am scapat”, a completat German.

In momentul de fata, familia Sterligov detine doar doua locuinte, una de iarna si alta de vara, aflate la o distanta de aproximativ 20 de kilometri una de cealalta. Dupa ce s-au mutat, familia a aruncat toate pozele reprezentand vechiul stil de viata si refuza sa se uite la televizor sau sa foloseasca Internetul. “Nu are rost sa pierdem timpul copiilor nostri utilizand aceste mecanisme de spalare de creier. Mai bine ne asezam la masa si vorbim despre carti decat sa ne uitam la mizeriile de la televizor”, a declarat Sterligov. Parintii nu au dorit sa-si dea copiii la scoala, acestia fiind instruiti de un institutor, in timp ce cea mai mare fata invata la Universitatea din Moscova.

Familia este foarte credincioasa, respectand obiceiurile religiei ortodoxe. Cu toate ca s-a retras complet din lumea afacerilor, Sterligov a mai primit amenintari, iar prima lor cabana a fost incendiata, in timp ce cainele a fost otravit. Casa de iarna are doar doua dormitoare si a fost dotata cu un sistem electric pentru a permite functionarea unei masini de spalat si pentru iluminat. Sterligov si familia sa nu-si doreste sa se intoarca la viata de dinainte. “Ce sunt acum? Doar un taran oarecare. Un crescator de animale. Nu cred ca Putin se mai teme acum de mine”, a conchis fostul oligarh.

Omul care a devenit al doilea milionar oficial al Rusiei de dupa caderea comunismului si-a abandonat averea pentru a trai ca un taran intr-o parte indepartata a tarii.

“Viata mea nu a fost niciodata mai buna - inca nu pot crede ca am o viata atat de implinita si interesanta”, a declarat el programului BBC World Service’s Outlook. “Puii de curcan tocmai au iesit de sub closca - aceasta este o stire interesanta pentru noi in momentul de fata. Am reusit sa gasim fericire ca si familie - si inca nu pot sa cred ca am reusit sa parasim Moscova, cu toata atmosfera ei de mercenariat, ividie si ostilitate. Cu greu pot descrie starea sufleteasca in care ne aflam, exact cum nu poti descrie gustul unei inghetate. Trebuie sa o gusti pentru a stii asta.”

Sterligov traieste acum intr-o casa mica, pe care o descrie ca fiind “o soba ruseasca, cateva ferestre, pereti si un tavan”. Are doua tractoare, un boldozer si o Toyota veche, desi pe timp de iarna la ferma se poate ajunge doar cu o caruta tarasa de cai. Ce mai apropiata casa se afla la 11 km distanta. Nu are electricitate si acum incearca sa se descotoroseasca si de telefonul mobil.

In periada lui de prosperitate, German Sterligov a oferit locuri de munca pentru 2.500 de persoane. In prezent, acestia mai sunt doar in numar de doi, ambii muncitori, care il invata pe Sterligov cum sa faca lucruri precum constructia de ziduri sau repararea de garduri.

Sterligov si-a vandut averea la licitatie dupa ce s-a ales praful de ambitiile sale politice. Acestea incepusera cu o campanie pentru functia de guvernator al Siberiei si au fost urmate de candidaturile pentru primaria Moscovei si in final pentru presedentia Rusiei. “Mi-am dorit sa schimb viata oamenilor din Rusia in bine”, spune el. “Mi-am dorit sa aduc o noua viziune acestei tari, pentru a crea o viata mai buna. Dar nu am reusit, si am ajuns sa imi dau seama ca, chiar daca nu voi putea fi alaturi de tara mea in acest mod, familia mea inca are nevoie de mine - si am putut face schimbari la acest nivel.”

A ajuns sa acumuleze datorii uriase din pricina costurilor campaniilor sale electorale. Ca rezultat, si-a vandut casa din Moscova, toate proprietatile si actiunile, si si-a platit datoriile. Apoi, dupa o calatorie in padure, si-a construit o casa cu banii care ii mai ramasesera dupa ce totul fusese vandut.

“In astfel de situatii urgente, nu este timp de discutii - atunci capul familiei, barbatul, trebuie sa ia toate deciziile”, spune el. “A fost greu pentru sotia mea, care nu era obisnuita cu viata la tara, ci mai degraba cu viata de milionar. Acum este recunoscatoare, deoarece copiii nostrii duc o viata normala, o viata reala. Familia mea este fara indoiala mai fericita.”

Este un nationalist convins si a devenit profund religios acum 10 ani - desi nu vrea sa vorbeasca despre acest lucru, descriindu-l ca fiind “prea personal”.

“Nu mi-a mai ramas nici un ban - tot ceea ce am sunt banii din buzunar. Si mai am niste gaste, vite, un berbec si mai nou, niste curcani. Avem aproape tot ceea ce ne trebuie. Nu mai trebuie sa cumpar decat zahar, sare, ceai si ocazional paine, atunci cand suntem suficient de lenesi pentru a nu ne macina propria faina”.


Am citit personal acest articol cu ceva timp in urma si e foarte interesant ca mi-a aparut tocmai cand imi puneam intrebarea legata de o astfel de schimbare ...