vineri, 10 septembrie 2010

Ghelasie Gheorghe Isihastul


L-am descoperit intr-o discutie , practic a venit spre mine aceasta informatie si este foarte interesant ca am postat destul de mult material despre crestinism, dar un alt fel de crestinism ,
oamenii au nevoie sa cunoasca realmente cum pot intalni fata in fata Dumnezeirea nu intermediata.
Ghelasie Gheorghe Isihastul un om care a trecut pragul nemuririi...


Ghelasie Gheorghe - O Suta de Versete Despre Isihasm
cuviosulghelasieisihastul
Aceste 2 carti sunt doar ca sa puteti sa va deschideti spre ce are de oferit aceasta puternica ramura a crestinismului si sa puteti sa va apropiati, sau sa va reapropiati asa cum am facut si eu de crestinism intr-o maniera vie nu dogmatointermediar....

Isihasm - Practica si filosofia

Rugăciunea lui Iisus

Scopul isihastului este cunoașterea față către față a lui Dumnezeu. În singurătate, el repetă rugăciunea lui Iisus "cu inima", adică în mod real, ca pe o invocație a lui Hristos însuși. Aceasta este încă o diferență fundamentală față de tehnicile ascetice orientale, unde puterea formulelor mantrice este in objecto. Pentru isihast, repetarea pur formală a silabelor rugăciunii este considerată periculoasă.

Practicarea rugăciunii lui Iisus, numită și "Rugăciunea inimii", trebuie să aibă loc în umilință. Textele isihaste avertizează deseori asupra pericolelor care survin asupra eremitului care este mândru, orgolios sau arogant.

Practicarea rugăciunii inimii este continuă și automată, ducând la dobândirea unei stări mentale de nepsis (sobrietate, neutralitate), acea stare mentală care a devenit imună la gândurile ispititoare.

Coborârea minții în inimă

Un alt element al practicii isihaste este "coborârea minții (nous) în inimă", pentru ca rugăciunea și sobrietatea să se localizeze în amândouă. Sensul acestei coborâri nu pare să fie unul metaforic ci, în acord cu psihologia isihastă, este un fenomen real.

Mintea coborâtă în inimă semnifică o unire a facultății intelectuale cu cea imaginativă sau fantastică, astfel încât devine posibilă atingerea unei stări de sobrietate totală, fără imagini mentale și fără tentații. Mintea atinge o liniște profundă, punctată doar de sunetele rugăciunii.

Păzirea minții

Acest stadiu este numit "păzirea minții" și reprezintă scopul practic al isihastului, condiția de posibilitate pentru contemplarea lui Dumnezeu cu ajutorul Harului, o "stare de pregătire" care trebuie păstrată permanent.

Dumnezeu ca Lumină necreată

Isihaștii spun că vederea lui Dumnezeu are loc sub forma Luminii Necreate. Această stare de extaz este temporară, isihastul nu rămâne în ea ci se întoarce printre oameni, continuând să practice păzirea minții. Lumina Necreată a isihasmului este vederea Duhului Sfânt.

Pe de altă parte, Isihasmul ca set de practici ascetice înglobate în doctrina și programul liturgic ortodox nu este o căutare a extazului ca scop în sine. Scopul isihasmului este de a purifica ascetul pentru a-l pregăti pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Se poate spune astfel că scopul isihasmului este acela de a avea mintea și inima pregătită pentru a aștepta întâlnirea iminentă. Întâlnirea ca atare este însă o chestiune de Har: Dumnezeu se arată atunci când dorește, nu când îl chemăm noi. Întâlnirea cu Dumnezeu este înțeleasă de Isihast ca o experiență personală, directă, empirică.

Polemica isihastă

Veritabilul teoretician și doctrinar al isihasmului a fost arhiepiscopul de Salonic, Grigore Palamas, născut în 1296 la Constantinopol, călugăr athonit. El s-a implicat într-o polemică cu călugărul filosof Varlaam din Calabria. Varlaam era interesat de fenomenul isihast și se documenta în legătură cu metoda psihofizică de meditație din Athos (contemplarea buricului), culegând informații și emițând judecăți superficiale cu privire la aceasta. Varlaam spunea că isihaștii confundă inima ca organ fizic cu inima înțeleasă ca centru spiritual al persoanei umane, accentuând că rugăciunea este un fapt mental care nu are nici o legătură cu activitatea corpului.

De asemenea, Varlaam respingea posibilitatea unei cunoașteri empirice a lui Dumnezeu, spunând că aceasta poate fi numai propozițională.

Palamas răspunde acestor opinii construind, în timpul polemicii, o solidă sinteză dogmatică a ortodoxiei.

Filosofia isihastă

Tradiția filozofică a acestui curent conține elemente din gândirea neoplatonicilor. Ideile lui Platon - mai ales interpretările date de neoplatonici - au revenit periodic în atenția filozofilor și teologilor bizantini, altfel cunoscători exemplari ai tezaurului filozofic elin și utilizatori ai lui, în limitele îngăduite de credința creștină. Mișcarea isihastă a cărei nume vine de la monahii "isihaști" adică aceia care preferau, în locul comunităților călugărești, locurile retrase care favorizau asceza și existența în tăcere, cu rădăcini în epoca bizantină timpurie (practica monastică din Siria și Palestina ce a arătat de mult elemente pre-isihaste), se va închega într-un sistem al filozofiei bizantine din secolul al XIV-lea.

Isihasmul a mai fost definit și ca o continuare a cunoscutei lupte dintre "ziloți" și "politici" sau a celei dintre călugări și clerul secular, cu câștig pentru primii.

S-a mai spus, după opinia lui F. I. Uspenski, că "explozia" isihastă este și o continuare a luptei dintre Platonism și aristotelism. Conflictul fundamental a fost însă alimentat de disputa înverșunată dintre "palamiți" și "varlamiți".

Două ipostaze l-au făcut celebru pe Varlaam: cea de inamic al lui Palamas și cea de profesor de greacă al lui Petrarca. Un gânditor raționalist, Varlaam a nutrit la școala ideilor filozofice și a logicii lui Aristotel, apreciind silogismele și capacitatea minții omenești de a pătrunde cu sprijinul lor către "natura" lucrurilor.

Hrana vie


Tot revin al subiect din cat mai multe posibile unghiuri si aduc in primplan acest aspect atat de important al vietii noastre HRANA...
de ce ? pai de aici pleaca multe dintre problemele care apar in dezechilibrele pe plan fizic si odata cu acesta si pe celelate planuri pentru ca suntem de mici educati si obisnuiti gresit foarte incorect si nepotrivit.

Avem un minuat organism capabil de multe si foarte util ( daca nu vi se pare asa e bine sa va mai ganditi ) dar care inainte de toate trebuie cunoscut inteles si apoi tratat cum se cuvine.
Notiuniea de respect de sine este un adevar viu in momentul in care se transpune in fiecare zi in toate actiunile pe care le faci cu tine si prin tine pentur ceilalti din care se simte si se transmite un flux de dezvoltare si crestere potrivit cu tine si cu ceilalti.
Am postat ceva mai in urma niste articole legate de Ayurveda unde insasi alimentatia este privita ca un medicament pe care omul il ia permanent pentru a se mentine in perfecta stare de echilibru ...De curand am avut o discutie cu cineva pe tema ayurveda si am descoperit ceva ce imi scapase din vedere....ceva extraordinar as spun...Ayurveda este mai mult decat un mod de alimentatie, mai mult decat o medicina, mai mult decat o stiinta, este o CALE SPRE DIVINITATE.

O cale care are aceleasi caracteristici si aplicatii pentru trup precum Tantra.
Daca aruncati o mica privire asupra tuturor cailor de descoperire si revelare a Spiritual-Sufletescului veti fi foarte surprinsi sa vedeti ca fiecare cale are o stransa legatura si cu o anumita orientare alimentara si ca daca facem o suprapunere ale acestor reguli regasite in diversele curente spirituale vom gasi minunatia de ayurveda aplicata mai mult sau mai putin in toate ...

Astfel in Zen calugarul care este insarcinat cu bucataria are un statut special insasi pregatirea hranei pentru acesta este modul sau de meditatie ...
In isihasm exista o stransa legatura intre felul in care hrana este oferita atat trupului cat si spiritului pentru a putea crea aceea stare de comuniune ptrintr-o echilibrare profunda a intregii fiinte de la fizic la mental emotional .
Yoghini sunt adepti Ayurvedei ca mod de viata si asta este regasita in practica yoga ca o sectiune complexa si de care orice practicant serios are de isi insusit prin transformari interioare si acest mod de hrana.

In sine acest mod de viata a devenit tot mai prezent, oamenii chiar si fara a lega neaparat de spiritualitate hrana , datorita faptului ca vremurile prin care trecem sunt de asa natura au simit nevoia de schimbare, nevoie care la multi a plecat de la propriul corp si propiea sanatate si de la faptul ca au inceput sa devina constienti de cat este de important ce faci cu tine inclusiv fizic.

Este drept ca daca exista si o cale de a hrani si celelalte parti ale fiintei umane , suflet - spirit,
atunci in sine acest proces de hranire fizica capata putin alte nuante, insa este foarte important ca aceste schimbari se petrec ...sunt semne clare ca intreaga umanitate "in aceasta Criza " in care se afla a ajuns pentru ca e cazul unei transformari, transformare care se intampla si care are inca multe de adus.

Revenind la alimentatie, este foarte important ca hrana introdusa in organism sa creeze un mediu alcalin , exista foarte multe alimente care au proprietatea asta si care sunt extrem de pline de toate acele elemente de care avem nevoie pentru a putea vietiui intr-o stare fizica alcalina.

De ce alcalin?Pentru ca structurile corpului nostru sunt asfel construite pentru a functiona optim in conditii alcaline sau bazice, nu este o afirmatie fara fundament, exista suficiente studii pe parte de alimentatie realizate pentru a va putea convinge daca e cazul de importanta acestui aspect,
pentru mine a fost suficienta sa intalnesc Ayurveda este complet integrat tot ceea ce aveam nevoie aici insa mai sunt si bucatele din alte parti care au adus completari la aceasta medicina-hrana. Evit dogmatismele si mai ales fanatismul ceea ce mi se potriveste se simte si apare de la sine, asa s-a intamplat si cu acest tip de alimentatie si cu ce alimente nu mi se potrivesc din cadrul acesteia si cu raportul de hrana gatita , hrana cruda.O structura preponderent acida creaza mari probleme, la nivel fizic genereaza reactii in sistem digestiv, influenteaza ritmul caridio-respirator, provoaca dezechilibre hormonale, probleme cu pielea, lipsa de vitalitate, slabeste considerabil sistemul imunitar si lista poate sa continue fara sa intru in detalii si date complexe legate de asta , cei care au nevoie de confirmari si date sunt liberi sa investigheze si sa ma contrazica daca au cu ce:).


Si iaca la momentul potrivit de a va dezvalui o interesant colaborare , in urma cu cateva luni am dat peste o serie de bloguri care promoveaza si prezinta si invata cum sa mananci 100% crud sau proaspat.Pe unul dintre aceste bloguri respectiv

Bucurie, Bunastare, Hrisca

am dat de o colectie intreaga de retete pe care Una cu luna le-a luat de peste tot, inclusiv ale ei si a creat pe blog o sectiune cu retetele incercate si create si le-a pus la dispozitia tuturor.
Mi-a placut foarte mult ce am gasit acolo insa era putin peste mana sa tot alerg pe blog sa dau unspe clicuri sa dau de o reteta si am luat toate retelte de acolo si am creat un document, respectiv o culegere aranjata cu toate aceste retete pe care Andreea mi-a dat acordul sa il impart si sa il popularizez peste tot.Astfel s-a nascut

Hrana vie-Culegere de retete Raw

Hrana Vie - Culegere Retete Raw

Personal manac vegetarian, in proportie de 80% proaspat - 20% gatit.
Dar cei care vor sa mearga pana la capat iata aici este un prim ghid pentru un mod de viata cu astfel de valori si cu astfel de modalitati:)
Este util sa mentionez ca nu este mai scump sa mananci vegetarian...aceasta prejudecata si preconceptie este foarte FALSA si nefondata...ca si orice altceva in viata daca vreti sa aveti o parere intai traiti incercati gustati, si dupai palavragiti ...altfel cadeti in tagma ingorantilor si celor ce traiesc prin zvonuri...

Aici sunt si blogurile pe care va invit sa le explorati si sa descoperiti singuri ce vi se potriveste cat si in ce proportii.

marți, 7 septembrie 2010

Papaji-Trezirea la Realitate



Ce poti spune mai mult decat tulai domne simpla-i toata treaba!
Uite si tu cat de simpla , ce mai poate fi spus aici ....
Toate miliardele de carti si infinitatea de cuvinte spuse se reduce la asta!
E absolut irelevant cine e acest Papaji si daca asta e un show de comedie este absolut lipsit de importanta cine are ochi de auzit sa vada si urechi de vazut sa strige.


Multam Elena!

Isihasm

Dincolo de crestinismul exoteric plevatic si fara prea multa viata in el , se ascund dimensiuni diferite ale acestui imens arbore ce poarta acest nume, dimensiuni care au o vitalitate inca puternica si unde legatura om - divin nu este ceva mijlocit nu este ceva intermediat ci direct disponibila tuturor celor dispusi sa porneasca in a recreea viu aceasta legatura.Pornesc cu aceasta postare o serie de cateva legate de partile nevazute ale crestinismului si de cotloanele lui ascunse...

Isihasmul (hesychasmos), din hesychia, "liniște, împăcare" este o tradiție eremită de rugăciune în tradiția Ortodoxă, a cărei practicare se numește hesychazo: "a păstra liniștea". Practicanții sunt Isihaști (hesychastes).

Isihasmul se mai numește și palamism, iar formele sale cunoscute provin din tradiția monastică a Muntelui Athos. Potrivit acestei doctrine, creștinul sau monahul trebuie să trăiască în pace și liniște, împăcând trupul cu sufletul, menținându-se într-o stare contemplativă. Se practica permanent așa-numita rugăciune a inimii sau a minții ("Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul"), o formulă menită a ține trează conștiința bunătății dumnezeirii și a statutului de creatură păcătoasă.

Deși se spune (pe urmele lui Meyendorff) că Isihasmul ar fi fost inițiat de Grigore Palamas, există teologi care susțin că originile acestei practici sunt mult mai vechi, ea provenind de la pustnicii Egiptului.

Așa cum îl cunoaștem azi, în forma sa sistematizată, Isihasmul este învățătura teologului Grigore Palamas (arhiepiscop al Tesalonicului între 1347 și 1359). Acesta preia și îmbogățește principiile Sf. Grigore Sinaitul, în urma unei provocări a lui Varlaam Calabrezul, un monah ortodox calabrit (italo-grec), probabil influențat de nominalismul occidental. Astfel, curentul isihast se înfățișează ca o dispută începută în 1338, între Palamas și Varlaam, doi teologi importanți ai lumii bizantine.

Potrivit tezelor isihaste, comuniunea omului cu Dumnezeu (legătură inițial existentă, dar deteriorată prin păcatul primordial) se poate reface printr-un efort către obținerea purității primordiale, efort ascetic ce presupune două trepte consecutive.

Prima este praxisul, care constă în urmărirea strictă a pildei unor monahi exemplari, stăpânirea propriului eu, supunerea la privațiuni și probe ascetice. Rezultatul era achiziționarea unei bune discipline psihice.

Regenerarea morală este ținta celei de a doua etape, în cadrul căreia, printr-o supremă concentrare interioiară, prin izolare de lumea exterioară, prin meditație continuă și prin practicarea rugăciunii mentale (specifică isihaștilor), se poate ajunge la purificare, resurecție spirituală și starea de extaz ce îngăduie vederea lumii divine (care, în concepția lui Palamas, este identică cu cea apărută pe muntele Tabor).

Isihasmul este prin urmare atât o teorie cât și o practică religioasă. În sens isihast, teologia nu este numai un discurs despre Dumnezeu, este în același timp și un mod de viață creștin. Teolog este cel care nu rămâne la a cunoaște dogma și canoanele, ci mai ales le practică, trăind el însuși în Iisus Hristos. Astfel, în Isihasm creștinismul este în primul rând experiență.

Isihasmul consideră că Dumnezeu poate fi cunoscut, deoarece omul este părtaș la energia divină increată, adică la harul lui Dumnezeu.


Practica isihastă

Comparația cu tehnicile orientale

Practica isihastă este uneori comparată în mod exagerat cu tehnicile de meditație Budiste, Hinduiste sau Sufi, deși asemănările pot fi considerate forțate atâta timp cât practicanții isihasmului le resping pe motivul că posturile corporale și tehnicile de respirație practicate în isihasm sunt considerate de importanță instrumentală, pe primul loc fiind rugăciunea și Grația divină sau Harul. Această nuanță este importantă deoarece în Creștinism, spre deosebire de religiile orientale, desăvârșirea și mântuirea nu poate avea loc doar prin puterea (sau tehnica) omului, fiind necesar și Harul lui Dumnezeu.

Isihasmul și viața sacramentală

Practica isihastă este considerată o parte a vieții liturgice și sacramentale a bisericii ortodoxe și nu o tehnică pur individuală. Textele insistă asupra faptului că isihastul este un membru al Bisericii. Cu toate acestea, practica isihastă presupune o retragere a individului din societate.

Se vizează dobândirea liniștii interioare și minimalizarea simțurilor corporale, conform modelului lui Evagrie Ponticul și a unei vechi tradiții ascetice grecești. Aceasta presupune "retragerea" individului în sine, îndreptarea atenției spre mintea necorporală.

Sfântul Ioan Sinaitul descrie practica isihastă ca pe un exil pe înălțimi în vederea rugăciunii și supravegherii "viei" (aluzie la parabola evanghelică) pe care o pândesc hoții. Alegoria se referă la asceza mentală, la respingerea prin rugăciune a gândurilor ispititoare ("hoții") care îl pândesc.

Va urma....

miercuri, 1 septembrie 2010

Un Buddha va fi mereu inteles gresit 2


Iata si cealalta parte a discursului...

Pentru subtritrare alegeti Romanian

marți, 31 august 2010

Un Buddha va fi mereu inteles gresit


Asta e una din realitatile vii, daca putina atentie acordam la ce s-a intamplat pe plantea asta cu fiecare care a aparut....afirmatia asta devine clara si e si normal sunt revolutionari sunt tiparosfaramtori si credintosfarmatori si pe deasupra mai o fac si cu zambetul pe buze , cu bratele deshise si cu ochii blajini si tandrii plini de compasiune pana la ultima lacrima si in acelasi timp atat de fermi incat se suie singuri pe cruce fara nici un fel de regret...isi mai cer si iertare pentru noi....



Pentru subtitrare selectati Romanian.

Educatie pentru libertate


Prin curentele diverse ale vietii am dat peste Waldorf...
si daca am ajuns aici tre sa multumesc absolut fiecarei atom din universul asta ca s-a asezat in asa fel incat sa fie posibila o astfel de intalnire...
La Osho am auzit prima data ca gresim cand ne educam copii si am zis atunci, bun! ok deacord din propria mea experienta cu educatia si cu relicvele ce le-am intampinat Asa ESTE! insa cum fac altfel si iaca-te am dat intamplator de adresa de mail a unui oarecare domn Sorin Tigareanu ce face cursuri de formare ca pedagog waldorf unde pot sa mearga si parinti si oricine doreste sa isi inteleaga propriul copil si oricine vrea un alt fel de a vedea educatia...
No pai toata treaba la locul ei pana am ajuns si am realizat ca ii nu o scoala sa iti educi copii ci sa te educi pe tine, ca nu e un loc unde afli doar importanta unui copil in viata ta ci ce iti aduce cu el si de ce e util sa il lasi sa se dezvolte asa cum e propiul lui rimt fara sa ii impui tiparele si conditionarile tale...
Este un tip un englez Sir KenRobinson spune foarte clar cat de frumos ucidem creativitatea in copii nostri incercand sa ii cerebralizam...
E la alternativa waldorf e stimulata, daca pe Bruce Lipton l-am auzit vb despre importanta procesului prenatal si al rolului parintelui in formarea intregii fiinte a copilului pana si de natura fizica cu surprindere am dat de aceeasi intelepciune si in spusele lui Tamas Vekerdi si a Angelikai Knabe in aceasta vara....
Fratilor traim intr-o lume care urla dupa schimbare , schimbare nu de suprafata ci profunda care nu urla ca o cere ci urla ca se intampla si ca e cazul sa ne apucam cu bucatica noastra fiecare de treaba....
Rudi Baci cum zic frati nostri maghiari multam ca ai venit si ne-ai dat ceea ce azi este alternativa Waldorf....
Postez aici si un material realizat in aceasta vara la seminarul de formare din Cluj
gradinita Waldorf de pe Anatole France.

Mai multe informatii despre aceasta alterntiva puteti afla si de aici
Alternativa Waldorf.

Proiect DotSub-OshoInternationalFundation

Iata un proiect interesant, in urma cu cateva luni dupa ce am descoperit si eu Dotsub, am inceput sa fac traduceri la diverse discursuri si documentare pe care din diverse surse la aveam si le-am urcat pe Dotsub...asa am facut si cu cele cu Osho si upsss au sarit cei de la Osho fundation pentru drepturile de autor si copyright si nu le-am mai putu lasa publice a fost necesar sa le scot de pe dub, insa cum nimic nu e intamplator iata acum un proiect bine pus la punct si cu jumatate din treaba facuta unde se pot traduce astfel de discursuri ale acestui Om.
Aici este descris proiectul si voi posta si discursuri traduse in saptamanile ce urmeaza:

Un mod de viata altfel

Un maestru zen: "Ceea ce are de ajuns la tine , te va gasi."

Iata un mod de viata foarte interesant:)) daca va vedea sotia mea acest mesaj va rade cu certitudine amintindu-si de popunerea pe care in urma cu cateva sapt i-am facut-o asa mai in gluma mai in serios.....

Omul care a renunţat la bani: "Sute de români vor să ştie cum e"

Autor: Andrei Udişteanu

Mark Boyle, un economist care a decis să trăiască fără să se mai folosească de bani, spune, într-un interviu acordat EVZ, că în ultimele zile românii au început să-i îmbrăţişeze ideile.

Tânărul irlandez Mark Boyle (31 de ani), absolvent de studii economice, a renunţat încă din 2008 să mai folosească bani. Presa britanică l-a privit drept un erou ciudat şi a relatat cum trăieşte "natural" lângă o fermă ecologică din Bristol, într- o rulotă, cum mănâncă ce cultivă, cum găteşte la foc, afară, cum împarte tot cu cei care vor să ajute.

Singurele "luxuri" tehnologice de care abuzează ar fi un laptop de pe care "alimentează" un blog al comunităţii "freeconomy" - concept lansat şi numit de Mark "model economic" care a strâns peste 20.000 de utilizatori, bazat pe ideea de a trăi cu cât mai puţin şi de a împărţi cu cei din jurul tău de la cunoştinţe tehnice, obiecte, la locuinţe etc. - şi un telefon mobil pe care poate doar primi apeluri. Atât laptopul, cât şi telefonul sunt încărcate cu energie de la un panou solar.


Inspirat de Gandhi să trăiască cu cât mai puţin


Mark susţine că munceşte ca voluntar pe la ferma vecină pentru fructe şi legume, că se tratează de orice suferă cu plante şi că propovăduieşte, pe unde e întrebat, viaţa fără bani. Acum câteva zile a lansat şi o carte, "The Moneyless Man" ("Omul fără bani"), pe care, în ciuda filosofiei sale, o vinde. "Banii merg însă în scopuri caritabile", explică irlandezul.

Într-un interviu acordat EVZ, Mark povesteşte cum l-a determinat "lipsa de respect" faţă de mediu a oamenilor să arunce banii pe fereastră. Şi cum, deşi iniţial se dorea a fi un experiment de doar un an, i-a plăcut viaţa asta atât de mult încât a decis să nu se mai atingă de "ochiul dracului" niciodată.

Tânărul recunoaşte că nu a fost primul şi nici singurul care a renunţat la bani. Spune că Gandhi l-a inspirat şi că e conştient că sunt pe lume oameni care, de nevoie, duc aceeaşi viaţă, cu mai puţin entuziasm însă.

VIAŢA ÎNTR-O RULOTĂ

"Oamenii confundă termenul «economie» cu termenul «ban»"

EVZ: De când n-ai mai intrat într-un shopping-mall?
Mark Boyle:
Au trecut aproape doi ani. Dar nu mi-e dor de ele.

Care este ultimul lucru pe care l-ai cumpărat?

Am cumpărat o carte. Era despre Gandhi. Am încercat să merg şi într-o excursie la locul de naştere al lui Gandhi. Dar nu am mai ajuns. Gandhi m-a inspirat să trăiesc aşa.

Este conceptul de freeconomy modul tău de a trece peste criza economică sau este un model mai amplu?
Eu am început să trăiesc fără bani cu vreo două săptămâni înainte de a începe criza. Eram mai îngrijorat de criza ecologică, de cea a resurselor. Motivul principal pentru care am renunţat la stilul acela de viaţă este că am văzut câte probleme sunt în lume, cu sclavia din piaţa muncii, cu războiul pe resurse. Şi pentru că oamenii nu mai au respect pentru natură.

Cât de greu a fost să renunţi la bani?
A fost destul de greu. Dar ca să trăieşti aşa trebuie să-ţi dai seama că, de fapt, ca să ai bani trebuie să mergi la o slujbă pe care de cele mai multe ori o deteşti, ca să te duci să-ţi cumperi apoi lucruri de care, de multe ori, chiar nu ai nevoie.

De multe ori, de exemplu, doar ca să-ţi cumperi un televizor şi să ai un salariu minim, cum au foarte mulţi, înseamnă să mergi la o slujbă care nu-ţi place două-trei săptămâni la rând. Şi tot sistemul ăsta de marketing, care ne vinde produsele astea, gadgeturile astea, se hrăneşte cu respectul nostru de sine.

Însă sunt multe lucruri de care nu avem nevoie. Şi ce se întâmplă este că trebuie să muncim mai mult la locuri de muncă din ce în ce mai stresante pentru chestii de care nu avem nevoie.

"Dacă mă doare capul, beau apă"

Înainte de a trăi aşa, ai fost economist, aveai o educaţie în business. Cum se împacă educaţia primită cu acest mod de viaţă?

Oamenii confundă termenul "economie" cu termenul "ban". Banul este parte din acest model economic care se aplică, dar sunt multe modele economice. Economia este mai degrabă legată de cât poţi să le oferi oamenilor cu resursele pe care le ai. Eu aplic ce am învăţat la economie. Încerc să răspund la nevoile mele fără să fac tranzacţii şi să folosesc bani.

Cum găseşti mâncarea, apa?

Găsesc tot în natură, alimente din natură, le gătesc. Mai e o fermă unde mai ajut şi iau legume. Dar nu mai mănânc carne deloc. Sunt vegetarian de şase ani. Nu mai cumpăr produse de doi ani.

Sunt totuşi lucruri de care ai nevoie, pe care nu le poţi găsi fără bani. Ce faci când ai nevoie de medicamente?

Se găsesc medicamente şi în natură. Eu mă tratez singur. Dacă mă doare capul, beau multă apă. Bine, pe mine nu mă doare capul foarte des. Dar dacă mă mai îmbolnăvesc, beau multă apă şi mănânc fructe proaspete, legume proaspete, mă păstrez sănătos.

E totul organic. Totul vine din natură. De exemplu, m-am lovit la genunchi acum ceva vreme şi am folosit nişte plante, şi mi-a trecut. Sau, timp de şase ani, am suferit frecvent de alergie la polen, pe care am reuşit să o stăpânesc cu pătlagină!

Sunt boli teribile de care nu poţi scăpa doar cu plante...
Sigur, dar însuşi acest model economic bazat pe bani e cel care cauzează boli precum cancerul. El nu exista înainte. E vorba de apa şi mâncarea asta oribilă cu care ne hrănim, de chimicale, de ce respirăm. Asta cauzează cancer.

Cred însă că, dacă începem să trăim aşa cum o fac eu, generaţiile care vor urma nu vor mai avea boli cum este cancerul. Trebuie să evoluăm. E vorba despre o cursă lungă, nu despre una pe termen scurt. Dacă vom continua să trăim aşa cum o facem acum, va fi o catastrofă.

Sigur, dacă toată lumea ar renunţa brusc la bani, în condiţiile actualului sistem, axat pe import-export, ar muri milioane de oameni. Dar e momentul să evoluăm către tranziţia spre o altfel de viaţă, spre ceva mai durabil. Adică, nu e nevoie tot timpul de bani ca să faci schimb de lucruri sau de mâncare. Ar fi un pas mai aproape de renunţarea la bani.

DESPRE EXTREME

"Eu nu vreau anarhie. Sunt la mijloc"

Am citit în presa din Marea Britanie că ideea de a trăi fără bani ţi-a venit stând la o bere, într-un pub, cu un amic. Nu-ţi lipsesc lucrurile astea: ieşirile cu amicii, la bere, viaţa socială modernă la care fără bani nu prea poţi să participi?

Da, articolul acela din "The Telegraph" unde s-a publicat asta nu era chiar corect. Era vorba despre un amic cu care am vorbit în liceu de asta. Dar, oricum, ca să răspund la întrebarea ta: sigur, câteodată mi-e dor de lucrurile astea, de ieşiri. Să ies la pub cu amicii. Dar am ales, având un scop mai înalt, să nu mai fac lucrurile astea. A fost alegerea mea.

Tot din articolul respectiv am înţeles că nici fetelor nu le place prea mult de când ai ales viaţa asta, fără bani...

(Râde) Aşa cum am zis, articolul ăla nu era corect. Ca să fiu sincer, e chiar mai bine pentru mine din punctul ăsta de vedere, cu fetele, decât îmi era înainte, când aveam destui bani!

Sunt mulţi care contestă modul ăsta de viaţă. Ce le răspunzi celor care spun că este extrem şi că renunţarea la bani, la sistemul actual, ar duce la anarhie?

Eu nu vreau anarhie, nu sunt extremist. Există mai multe tipuri de extremism. Poţi, de exemplu, să fii un extremist care are un miliard de lire sterline şi îi îndatorează pe toţi. Eu vreau zero, nu vreau datorii, nu vreau tranzacţii. Poate Bill Gates poate fi numit un extremist! Sau cineva care n-are bani, dar are datorii imense... e tot un extremist. Eu sunt undeva la mijloc, de fapt.

Spui că trăieşti fără bani, dar ai publicat şi o carte despre experienţa trăită, pe care o vinzi...
Da, e de vânzare, dar banii nu ajung la mine. Toţi banii se duc către comunitatea Freeconomy. Eu nu am deloc bani din asta, nu beneficiez de ei. În lumea mea ideală, toţi oamenii sunt liberi şi pot citi o carte gratis. Dar realitatea e că se vând şi cărţile, inclusiv pe internet.

"Nu vreau anarhie, nu sunt un extremist. (...) Cred că toţi putem învăţa din a nu mai risipi, dacă alegem să trăim cu mai puţin.",
MARK BOYLE, activist


O ALTĂ VIAŢĂ

Ideea irlandezului Mark Boyle de a trăi "cu cât mai puţin", în natură, l-a făcut "mult mai fericit, mai sănătos şi mai în formă", spune acesta


Povestea lui Mark Boyle a început în Irlanda, "o ţară nu foarte bogată", după cum şi-o aminteşte acesta. Tânărul recunoaşte, din experienţa de atunci, că lipsurile duc la frustrări. Astăzi spune însă că, de când a renunţat la bani, e mult mai fericit.

EVZ: Crezi că modelul tău, de a renunţa la proprietăţi, la bani, poate prinde în ţări foste comuniste, ca România, unde oamenilor nu le-a fost îngăduit să aibă proprietăţi?
Mark Boyle:
Înţeleg complet această temere şi înţeleg ce s-a petrecut în aceste ţări în trecut. Cu siguranţă nu sunt un avocat al comunismului. Dar am observat că sunt foarte mulţi oameni din România, sute chiar, care au început în ultimele zile să se înscrie în comunitatea noastră on-line. Cred că toţi, oriunde în lume, putem învăţa lucruri din a nu mai risipi, dacă alegem să trăim cu cât mai puţin. Sunt mai puţine griji.

E un sentiment de eliberare când nu mai trebuie să te preocupe toate lucrurile de care crezi că ai nevoie prin casă. Pentru că nu noi suntem stăpâni pe aceste lucruri, ci ele ne stăpânesc pe noi până la urmă. Eu şi comunitatea noastră, freeconomy, oferim doar o opţiune. Oamenii sunt liberi să o aleagă. Nu e ca şi cum ar veni "Poliţia Freeconomy" şi te-ar obliga să renunţi la toate bunurile tale! Eu cred că nimeni nu e obligat să trăiască aşa.

Lipsurile însă înseamnă pentru cei mai mulţi frustrare. Sunt şi în România foarte mulţi oameni, mai ales la sat, care trăiesc din ce cresc în grădină. Ei însă n-au de ales...

Înţeleg perfect şi prin ce trec aceşti oameni. Eu am crescut în Irlanda, care nu e o ţară foarte bogată. Pe atunci erau anii ’80 şi nu voiam decât să câştig bine, să mă bucur de tot ce puteam cumpăra. Dar ce vreau eu să zic e că noi, oamenii, nu căutăm de fapt bani. Căutăm să fim fericiţi.

După ce mi-am luat licenţa în economie, am găsit o slujbă bună şi am câştigat foarte mulţi bani. Dar tot ce voiam, de fapt, după şase ani de astfel de muncă, era doar să fiu fericit, să fiu eliberat de nevoia de a câştiga bani şi a lua lucruri care nu-mi trebuiau. Voiam să fiu creativ, nu să lucrez 60 de ore pe săptămână. Acum sunt mai fericit, mai sănătos şi mai în formă decât am fost în toată viaţa mea de până acum.

"După şase ani de muncă pe bani, voiam doar să fiu fericit, să fiu eliberat de nevoia de a câştiga bani, de a lua lucruri fără sens."
MARK BOYLE, activist

STIL DE VIAŢĂ

De la business "ecologic" la hrană sălbatică, troc şi agricultură


Stilul de viaţă pe care îl propune Mark Boyle este teoretizat pe site-ul justfortheloveofit.org, unde acesta are şi un blog. "Free-losofia", după cum o numeşte autorul, ar însemna, potrivit site-ului citat, "să faci economie de bani, să înveţi noi meserii, să reduci consumul de carbon, să-ţi faci noi prieteni şi să obţii ajutor pentru proiectele tale, pe gratis".

Într-o postare pe un blog creat special pentru el de cotidianul "The Guardian", Mark a explicat: "După ce m-am ocupat de câteva companii care se ocupau cu alimentele organice, mi-am dat seama că până şi «afacerile etice» nu sunt ce speram".

Şi-a vândut locuinţa, a demisionat, şi-a calculat de ce are nevoie şi s-a mutat în rulotă. Mark descrie paşii de "supravieţuire": căutarea hranei sălbatice, agricultura, trocul şi utilizarea de materiale refolosibile. Pe forumul blogului au început să curgă insulte, dar şi cereri în căsătorie. La cele din urmă, Mark a răspuns, cu umor: "Nu cred că mamele ar fi de acord. Nu sunt chiar o partidă bună".


SURSĂ INEPUIZABILĂ. De multe ori, Mark găseşte alimentele în natură


"Dacă vom continua să trăim aşa cum o facem în prezent, va fi o catastrofă."

MARK BOYLE, activist

Acest articol e preluat de pe EVZ.ro si multumesc Santoshsumito pentru impartasire.

miercuri, 19 mai 2010

Colectie de Carti - Omrram Mikhael Aivahnov





vineri, 30 aprilie 2010

Un om...

Am ras la povestioarele culese de el si am gasit multa intelepciune in munca si viata acestui Om...
Acum am gasit si un filmulet in care am gasit exact povestitorul din carti...

Vezi mai multe video din Film

miercuri, 28 aprilie 2010

Rudolf Steiner - Filosofia Libertatii



Rudolf Steiner-Filosofia-libertatii

Waldorf.

Pedagogia Waldorf

Importanţa ritmului în Şcoala Waldorf

În Scoala Waldorf, ritmul are un rol important în educarea vointei, urmarindu-se ritmul unei ore, al zilei, al lunii si al anului. Ritmul orei este reliefat de împartirea cursului principal, ce se desfasoara la începutul cursurilor în primele doua ore, în trei parti:

* o partea ritmica, prin care este solicitata vointa copilului
* o partea cognitiva care se adreseaza intelectului si
* o partea de povestire care se adreseaza simtirii.

Utilizarea ritmului în educatie permite ca întreaga fiinta a persoanei educate sa fie abordata si nu numai componenta sa intelectuala.

Ritmul zilei presupune studierea materiilor cu caracter cognitiv în prima parte a acesteia si a celor artistice si practice în cea de a doua parte. Acest lucru face posibila adâncirea subiectelor teoretice prin aplicarea lor în practica si prin însufletirea lor artistica.

Ritmul lunii se refera la existenta unor module de 2-4 saptamâni în care zilnic între orele 8 si 10 sunt studiate materiile principale (româna, matematica, fizica, chimie, geografie, istorie, biologie etc.). Aceste module poarta denumirea de epoci.

Învăţarea în epoci

Materiile cognitive sunt studiate în epoci; o clasa studiaza, de exemplu fizica, zilnic, primele doua ore fara pauza, timp de 2–4 saptamâni. Într-o astfel de epoca se poate parcurge chiar si materia pe un an scolar, economia lucrului fiind deosebit de eficienta.

Urmeaza alte epoci, elevii reîntâlnindu-se cu fizica doar peste câteva luni, poate chiar peste un an. Desigur ca între timp elevii uita ce au învatat, dar aceasta nu trebuie sa îngrijoreze.

În Scoala Waldorf uitarea este considerata un aliat, din doua motive: în primul rând pentru ca uitând fizica, elevul se va putea dedica cu toate capacitatile unui nou domeniu, de exemplu literaturii, iar în al doilea rând pentru ca, dupa ce fizica a fost uitata aparent complet, la reîntâlnirea cu aceasta stiinta, elevul îsi va reaminti mult mai intens cele învatate.

Un alt avantaj al predarii în epoci este faptul ca informatiile si întrebarile primite peste zi sunt prelucrate subconstient noaptea, iar a doua zi, atât elevii, cât si profesorii, gasesc mai usor rezolvarea lor.

Însa nu toate materiile participa la acest carusel al epocilor. Se predau în sistem modular limba materna si gramatica, matematica, fizica, chimia, istoria, geografia si stiintele naturii. Aceste materii pot sa apara si în ore de exercitii care au rolul de a fixa cât mai bine materia la cursul de baza. Celelalte materii, cum ar fi limbile straine, educatia fizica, desenul si celelalte activitati artistice sau practice, apar ca si ore fixe dupa cursul de baza si orele de exercitii.

O şcoală fără manuale

Absenta manualului unic contribuie la cresterea respectului fata de carti si la întarirea autoritatii profesorului, care are astfel o legatura directa în comunicarea cu elevii.

Pe de alta parte, elevii se obisnuiesc sa se documenteze din cât mai multe surse în studiul unei teme. De asemenea, profesorul poate astfel introduce în cadrul procesului de învatamânt noi informatii sau materiale aparute în domeniul respectiv, si are posibilitatea de a adapta nivelul predarii si al cerintelor la nivelul clasei.

Formarea unei pareri cât mai obiective, antrenamentul pentru facultate si viata de autodidact sunt calitati evidente pe care le dobândesc elevii astfel scolarizati.

Ponderea deosebită a cursurilor artistice şi practice

Ponderea ridicata a cursurilor artistice si a celor practice iese în evidenta de la prima privire asupra orarului obisnuit din Scoala Waldorf, întrucât aceasta îsi propune sa realizeze o educatie echilibrata, oferind pe de o parte fiecarui copil ceea ce i se potriveste, însa intervenind si cu preocupari în acele domenii spre care acesta nu are înclinatii, dar care sunt necesare unei educatii complete.

Un argument în plus pentru acest principiu: de regula, educatia intelectului prin stiinte cultiva distanta, individualismul, antipatia si concurenta iar, dimpotriva, educarea sufletescului prin arte si mestesuguri cultiva simpatia, apropierea, lucrul în echipa si colaborarea.

Ambele laturi ale educatiei sunt la fel de importante pentru un om echilibrat, dornic sa-si controleze singur viata, fara a se lasa manipulat din exterior.

Indirect însa, la nivelul manualitatii, cursurile artistice sau practice sustin materiile adresate intelectului. Iata doua exemple: o în clasele mici, atât fetele cât si baietii tricoteaza, activitate care ajuta puternic la formarea vederii în spatiu, necesara îndeosebi matematicii; o la începutul fiecarei zile, întreaga clasa parcurge o parte ritmica în care cânta, recita sau danseaza (jocuri adecvate vârstei, însotite de batai din palme, jocuri ritmice si gesturi sugestive).

Partea ritmica îi aduce pe toti la unison, le canalizeaza energia si îi pregateste pentru ora. Importanta cursurilor artistice rezida si în faptul ca le educa starile sufletesti. Ele sunt evidentiate în arte, iar elevul traieste, în procesul reprezentarii lor, caracteristicile propriei personalitati, pe care astfel o cunoaste si o stapâneste bine. El îsi cultiva capacitatea de a percepe starile sufletesti, dezvoltându-si abilitati de comunicare dincolo de calea verbala.

Conducerea clasei de către învăţător, dincolo de clasa a IV-a

Activitatea de îndrumare a clasei este realizata, de regula, de catre o personalitate, care îsi asuma corelarea si coordonarea evolutiei scolare a elevilor pe parcursul unei trepte scolare.

Particularitatile de vîrsta, antropologice, care sunt unitare în perioada de la 7 la 14 ani, cer în mod obiectiv prezenta unei aceleiasi persoane în aceasta functie coordonatoare.

În sistemul clasic de învatamânt Waldorf, aceasta functie didactica este numita „învatatorul clasei” si are ca si îndatoriri pedagogice predarea unui numar de discipline, cuprinse în epoci, de-a lungul celor opt ani de studiu pâna la liceu.

Disciplinele predate în epoca sunt, de obicei, cele cognitive, iar predarea lor interdisciplinara este un deziderat esential al acestei pedagogii. Cu totii cunoastem faptul ca, la aceasta vârsta, elevii percep evenimentele, actiunile din realitate iar predarea trebuie sa tina cont de acest fapt si sa mentina treaza aceasta capacitate de observare, bazata pe interesul firesc al elevului.

Experimente, excursii, observatii minutioase sunt modalitati fundamentale de organizare a învatamântului pâna la pubertate. Formele de lucru introduse în clasele primare sunt baza pe care se aseaza munca de observare din clasele gimnaziale.

De aceea este esential ca una si aceeasi persoana sa însoteasca elevul pe parcursul acestor opt ani, când îsi formeaza instrumentele de cunoastere.

Din punct de vedere psihologic, schimbarea învatatorului în clasa a cincea nu înseamna doar despartirea de o persoana, adesea îndragita, ci si de un mod de lucru. În mod natural, aceasta despartire se realizeaza la pubertate, când tânarul nu mai accepta prezenta unui model de imitat, ci îsi cauta propria forma de exprimare. Aici este normal sa apara mai multe personalitati în fata elevului, pentru a-i da posibilitatea sa aleaga elemente diverse si de a-si exersa formele proprii, prin acceptare sau combatere sanatoasa.

Datorita formelor legislative si de pregatire existente, aceasta forma de organizare nu este oficial acceptata în România, dar este încurajata de unele inspectorate si de cercetatori în pedagogie si de psihologi.

Conducerea colegială

Rudolf Steiner a cerut corpului profesoral sa accepte ca fundament pedagogico-organizatoric discutarea tuturor problemelor scolii, îndeosebi a celor pedagogice, în consiliul profesoral.

Acesta este de fapt directorul scolii. Si pentru ca problemele curente se cer discutate pe masura ce au loc, consiliul profesoral se întruneste saptamânal. Aici profesorii spun ce predau, cum predau, daca au avut succes cu o tema sau esec cu alta. Aici sunt luate în discutie clase de elevi sau elevi în parte, care trec printr-o situatie mai dificila sau mai deosebita si au nevoie de atentia întregului corp profesoral pentru a depasi situatia creata. Aici sunt dezbatute teme pedagogice generale, indiferent de specialitate, la care participa toti profesorii si învatatorii, caci pe toti „membrii familiei” îi intereseaza drumul celuilalt.

Imaginea copilului ramâne însa mereu ca imagine centrala a preocuparii fiecarei teme, fie ea si administrativa. Bineînteles ca mai exista si probleme delicate. Unul sau altul dintre dascali are dificultati majore în stapânirea clasei; exista dascali noi în activitate, care trebuie îndrumati; se cer organizate încadrarile cu personal pentru anul scolar urmator: toate acestea sunt discutate într-un cerc mai restrâns, în consiliul de administratie.

La el participa acei pedagogi care au experienta pedagogica si în existenta scolii respective, care îsi asuma de buna-voie viitorul scolii, ca viitor al propriei biografii. Dintre toti colegii, unul este ales ca reprezentant al scolii în fata tertilor. Nu este de confundat acesta cu functia obisnuita a directorului, caci nu are puteri decizionale supreme, nu poate lua decizii singur si nici nu are toate responsabilitatile pe umerii sai. Acestea sunt împartite între diferiti profesori sau învatatori. Purtarea responsabilitatii de catre mai multi oameni duce la cresterea implicarii în „familie”.

Materii şi activităţi specifice

Prezentarea completa a tuturor materiilor Waldorf ar necesita un spatiu prea mare si de aceea ne propunem doar o prezentare succinta, care sa ofere o imagine de ansamblu asupra stilului de predare si a metodelor folosite.

Ayurveda




Ayurveda este o stiinta de vindecare a omului provenita din india ce are ca scop echilibrul care trebuie sa existe intre trup, suflet, spirit si lumea inconjuratoare.

Pentru ca acest ideal existential sa poata fi atins, inteleptii vindecatori din India au alcatuit un program care se bazeaza pe patru trepte:

  • 1. Exercitii fizice si respiratorii - care intaresc trupul si aduc pace spirituala.
  • 2. Regimul alimentar Ayurveda - o alimentatie care are drept scop atingerea formei maxime si evitarea stresului.
  • 3. Purificarea - care elibereaza corpul de otravuri.
  • 4. Meditatia - menita sa stimuleze activitatea spirituala si sa declanseze potentialul creator.

Ayurveda specifica: corpul omenesc este un proces dinamic. El este intr-un echilibru fluid permeabil, aflat intr-o interactiune permanenta cu mediul. Acest proces este supus unei instante supreme de comanda si echilibru, desemnata in invatatura Ayurveda prin termenul de „constiinta”.

Ayurveda imparte oamenii in functie de dominanta a trei forte interioare:

Vata - sau miscare - pentru a putea respira, pentru a putea trimite si primi impulsuri nervoase de la creier.
Pitta - sau metabolism - pentru a prelucra alimentele, aerul si apa din intregul sistem si de a facilita functionarea intelectuala adecvata.
Kapha - sau de structura - pentru a tine celulele impreuna si a forma muschii, grasimea, oasele si tendoanele.

V a t a

Vata este un cuvant indian care defineste spatiul si aerul; el inseamna si rece, repede, aspru, mobil, usor, dar si sensibil. Vata comanda toate resorturile miscarii din organismul uman, reglementeaza activitatea musculaturii, a organelor interne, circulatia sangelui, respiratia si activitatile spirituale.

Oamenii Vata sunt imprevizibili si au mult mai putine steriotipii decat cei de tipul Pitta sau Kapha. Variatia in ceea ce priveste marimea, forma, starea de spirit si energia fizica este trasatura lor dominanta. Persoanele Vata tind sa li sa faca foame la orice ora, sa adore schimbarea, sa se culce la ore diferite in fiecare seara. In mod special, sunt predispusi la boli minore, raceala sau gripa.

Caracteristicile tipului Vata:

* un corp delicat si subtire
* rapiditate in miscare
* senzatie de foame si digestie neregulata
* un somn usor, cu intreruperi, tendinta spre insomnie
* entuziasm, vivacitate, imaginatie
* inclinata spre ingrijorare
* excitabilitate, dispozitie schimbatoare
* intelege rapid lucrurile noi, dar le uita repede
* oboseste usor, tendinta de a se surmena
* energia fizica si mentala.

Recomandari Ayurveda:

* Daca aparti acestui tip, acorda trupului tau mai multa liniste
* Culca-te inainte de ora 22
* Practica cat mai des exercitii de relaxare
* Odihniste-te dupa masa o ora
* Mananca regulat
* Bea mult ceai de ghimbir, niciodata cafea, ceai negru sau alcool
* De doua ori pe saptamana iesi la soare, chiar si toamna ori iarna.

P i t t a

Tema dominanta este intensitatea. Indivizii sunt persoane ambitioase, cu o minte patrunzatoare, care spun ce gandesc, indraznete, care nu cedeaza usor sau sunt gelosi. Partea combativa a persoanei Pitta este o tendinta naturala, dar nu intotdeauna foarte vizibila. Cand sunt echilibrati, oamenii Pitta sunt calzi, au emotii intense, sunt iubitori si fericiti. O fata care straluceste de fericire este specifica acestui tip.

Pitta inseamna pamant si aer, precum si urmatoarele atribute: cald, fluid, taios, acru. Pitta este raspunzatoare de digestie si metabolism, de ficat, splina, piele si ochi. Dirijeaza energia si sentimentele.

Caracteristicile tipului Pitta:

* inaltime medie
* energie si rezistenta medie
* foame si sete puternica, o digestie sanatoasa
* tendinta de a se enerva si de a fi iritat in conditii de stres
* o piele deschisa sau rosiatica, adesea pistruiata
* o minte patrunzatoare
* aversiune fata de soare si caldura mare
* un caracter intreprinzator, adora schimbarile
* precizie si logica in discurs
* nu poate renunta la programul de masa
* are parul blond, saten deschis sau roscat.

Recomandari Ayurveda:

* Mananca in portii mici, numai fructe si legume
* Filtreaza apa pe care o bei
* Practica sportul si miscarea in aer curat
* Doneaza sange pentru a-ti reduce in mod natural tensiunea
* Bea frecvent apa.

K a p h a

Kapha inseamna pamant si apa. Atributele sunt: greoi, lent, moale. Kapha este stabilizatorul trupului. Si forta care pune in miscare vointa si memoria.
Tipul Kapha are o conformatie fizica puternica, greoaie. Activitatea lui este lenta, dar temeinica. Are somn bun, adanc, o perceptie inceata, dar o memorie buna si de durata. Este o fire echilibrata, uneori prea calma. Tenul este gras.

Relaxat, acesta este cuvantul care descrie cel mai bine tipul Kapha. Oamenii Kapha sunt considerati norocosi, pentru ca ei se bucura de o sanatate durabila. Personalitatile lor exprima o perspectiva calma si fericita a vietii. Este specific pentru Kapha sa cantareasca bine lucrurile inainte de a lua o decizie, sa incerce sa ii impace pe ceilalti si sa empatizeze in mod real cu sentimentele lor. Kapha este dosha cea mai stabila si echilibrata.


Caracteristicile tipului Kapha:

* o constitutie solida si puternica, rezistenta mare
* o energie constanta; miscari lente si gratioase
* o personalitate linistita si calma, se infurie greu
* o piele rece, moale, groasa, palida
* un somn profund si prelungit
* intelege mai greu informatiile noi, dar are o memorie buna
* inclinat spre obezitate
* o digestie lenta, o senzatie de foame mai putin intensa
* afectuos, tolerant si iertator
* inclinat spre posesivitate, multumit de sine.

Recomandari Ayurveda:

* Fa sport in mod regulat
* Nu te odihni dupa masa de pranz, ci mergi fara intrerupere cinci minute
* Stimuleaza-ti digestia cu condimente
* Bea cat mai des apa fierbinte, pentru a distruge substantele toxice
* Fa des bai de aburi la fata (cu musetel).

Alimentatie Ayurveda

A. Slabiti mancand

Retetele Ayurveda sunt calculate pentru 1000 de calorii pe zi. Ele sunt compuse din fructe, legume si mirodenii. Dar, daca doriti, puteti manca mai mult din fiecare fel de mancare, fiindca tot veti slabi; retetele sunt astfel combinate si aromate, incat asigura o crestere rapida a metabolismului si, prin urmare, slabirea. O regula, totusi, exista: nu mancati decat la distanta de 4 ore fata de masa precedenta, astfel ca digestia sa se efectueze pe deplin.

B. Un elixir al vietii facut din unt: „Ghee”

Ghee (se pronunta gie) seamana cu ceea ce noi intelegem prin unt topit. In bucataria ayurvedica trece drept elixir al vietii si mijloc de intinerire, pentru ca este usor digerabil si sprijina preluarea substantelor hranitoare in organism. Incalzit, se bea ca atare, pentru a produce dezintoxicari (2 linguri de supa). In mod obisnuit, se foloseste la gatit si prajit. „Ghee” poate fi preparat de orice gospodina in modul urmator: topiti o bucata de unt nesarat si lasati-o sa pritoceasca (fierbere lenta) vreme de 15 minute. Cat mai este inca lichid si fierbinte, strecurati-l printr-un tifon intr-un vas de ceramica ori de sticla. El reprezinta o grasime pura.

C. La pranz mancati mancare calda

In cadrul acestei diete, micul dejun trebuie sa fie frugal, pentru a nu ingreuna fortele digestive, lente inca la acest ceas de zi. Ele devin active abia la pranz. Dupa cina, pe care trebuie sa o luati la ora 18, si mai ales inainte de a va culca, nu trebuie sa mai mancati nimic, pentru ca noaptea digestia este foarte grea. Toate pranzurile trebuie sa fie calde, pentru o mai buna digestie. Fiecare pranz trebuie sa fie pregatit proaspat, din ingrediente neconservate, fara mancaruri gatite din ajun.

D. Elixirul pentru slabit - apa fierbinte

Doi litri de lichid pe zi sunt obligatoriu de baut, indiferent ca e vorba de apa de la chiuveta, apa minerala fara acid carbonic ori ceai de plante cu o felie de lamaie. Lichidele trebuie sa aiba temperatura camerei, in nici un caz sa nu fie reci, pentru ca blocheaza digestia. Apa fierbinte actioneaza ca un medicament. Cel mai bine ar fi sa umpleti un termos cu apa clocotita si sa beti din ea intre 6 si 8 pahare pe zi, cat de fierbinte puteti. Asta regularizeaza metabolismul, elimina otravurile si, mai ales, dizolva kilogramele.

E. Alimente care nu trebuie sa va lipseasca din casa

Unt, ardei rosii, galbeni si verzi, rosii, praz, mere, morcovi, pere, spanac, ridichi, sparanghel, patrunjel, marar, iaurt, ceapa, usturoi.

F. Mirodenii care nu trebuie sa va lipseasca din casa

Piper, paprica, anason, chimen, rozmarin, maghiran, menta, salvie, scortisoara, cuisoare, enibahar.

G. Fainoase obligatorii

Paine graham ori de secara, fulgi de porumb, malai, linte.
In plus: fructe uscate (prune, caise, mere), ulei de floarea-soarelui, ulei de masline.

joi, 15 aprilie 2010

Gandhi


Mahatma - Sprit Mare
Gandhi




joi, 18 martie 2010

Hrana Sa Va fie Medicament si Medicamentul Hrana

Cam asa zicea Hipocrat....

Am gasit acest material pe Iesirea Din Matrix si sincer importanta lui chiar n-are sens sa o mai ridic ca fiind ceva de luat in vizor...decideti si singuri

"Accesul la informaţii mai bune, determină oamenii în mod
invariabil, să facă alegeri mai bune pentru sănătatea lor ..."


Cea mai importantă idee care iese în evidenţă în acest film , este aceea că noi nu numai că ne vătămăm corpurile cu alimente nepotrivite, ci şi că ne putem trata boli cronice cum ar fi şi cancerul în faza terminală, cu ajutorul mâncării, suplimentelor şi produselor de detoxifiere, idee susţinută de mai mulţi experţi în nutriţie şi vindecare pe cale naturală, intervievaţi în acest film.

Unul dintre scopurile acestui film este de a ne ajuta să ne schimbăm modul de a gândi, indus de sistemul de credinţe al medicinii noastre moderne şi al centrelor de sănătate. Intervievaţii punctează faptul că nu toate problemele necesită atenţie medicală majoră, costisitoare şi ne spun multe terapii alternative care pot fi mult mai eficiente, mai economice, mai puţin vătămătoare şi mai puţin invazive decât tratamentele medicale convenţionale. " - un articol tradus şi adaptat de pe site-ul oficial al filmului http://www.foodmatters.tv/

duminică, 28 februarie 2010

Eveniment Artistic





Cand se unesc artele nascute din inspiratia comuna a inimilor, Divinitatea e realitate tangibila pe toate planurile de manifestare.
Va spun doar atat si va las pe cei care reusiti sa ajungeti la un eveniment care merita sa fie trait.
Pentru detalii legate de acest eveniment Click Aici.

miercuri, 24 februarie 2010

Eminescu Necenzurat- Fata nevazuta a lucrurilor


"Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor; legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât
explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora.

Industria trebuie să fie a naţiunii aceleia şi păzită de concurenţă iar purtătorul ei, comerţul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hrăneşte pe industriaş şi îmbracă pe agricultor, trebuie, de asemenea, să fie în mâinile aceleiaşi naţiuni. Ştiinţele, afară de ceea ce e domeniu public, trebui să prezinte lucruri proprii naţiunii, prin care ea să fi contribuit la luminarea şi înaintarea omenirii; artele şi literatura frumoasă (beletristica n.n.) trebui să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, originală, potrivită pentru binele cel mare al lumii”. “Peste noapte şi prin surprindere”, ”am admis legiuiri străine”, “legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului, fie din Berber, Nigritania, China sau Galiţia?”…“Ei, bine, nu le-am admis pentru român, cu interesele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau şi care ştiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care (din cauza cărora n.n.) planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau (şi nu se potrivesc n.n.) cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor şi netrebnic al statului modern”.

E într-adevăr ciudat de-a vedea un popor eminamente plugar ca al nostru si a cărui raţiune de-a fi este tocmai originea lui traco-romană, cum, din chiar senin şi într-o singură noapte, erige teoria de om şi om teorie absolută de stat şi face din banul internaţional şi din posesiunea acestuia singura măsurătoare pentru a deosebi înrâurirea unui om de a celuilalt în viaţa statului. Nici (nu n.n.) e lesne de înţeles cum un popor de plugari, ba încă unul care s-a lăsat de păstorie de ieri-alaltăieri şi s-a apucat de plug înainte de abia (cu n.n.) cincizeci de ani, putea să se creadă îndestul de bogat pentru a introduce, la el, forme de civilizaţie şi instituţii pe care ţările apusene, bogate prin industrie şi printr-o dezvoltare economică de sute de ani, abia le pot plăti. Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră

Înzecitu-s-au şi însutitu-s-au oare averea românului şi veniturile lui pentru a plăti instituţiile de o sută de ori mai scumpe? Desigur că nu. Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare zi, pe hârtie”.

“Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege şi nu-l va înţelege niciodată”. “Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români, puţin îmi pasă!”. “Constituţia noastră, punând greutatea pe o clasă de mijloc, parte străină, parte neexistentă, a dat loc la o declasare generală din cele mai dezastruase. Nu mai există o altă deosebire între oameni, decât cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi câştigat”.

Un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra întregii ţări, influenţat însă, întotdeauna, în mod absolut, de guvernul central, şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta (reprezintă n.n.) decât pe persoanele din care sunt compuse”.

Astfel, teoria de om şi om, o teorie curat filantropică şi un rezultat al compătimirii ce omul o are nu numai pentru semenul său, ci chiar pentru animale, devine o stupiditate erijându-se în teorie de stat, căci preface ţara moştenită, apărată cu vărsare de sânge şi cu privaţiuni, într-o mlaştină pentru scurgerea elementelor nesănătoase din alte ţări – introducând într-un stat eminamente naţional un sistem de instituţii cosmopolite”.

Urmare aplicării ei vom ”avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă”.

Urmare ei, “capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Elemente economice nesănătoase, uzurari şi jucători la bursă, cavaleri de industrie şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti, în locurile care, înainte, erau rezervate naşterii ilustre, averii seculare, inteligenţei celei mai dezvoltate, caracterului celui mai drept şi mai statornic…Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor”…”Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii”…”Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie”… ”Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic”…”Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii si proştii – administratori ai statului român.

Şi, întrucât, “se-înţelege – de la sine n.n. – că în judecarea diferitelor partide politice trebuie să deosebim pe cele sincer politice de cele pretinse sau pretextate politice”, suntem datori să spunem că, ”partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale” – care, ”păstrând numai coaja legilor şi goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării”… În cadrul lor, ”organizarea nu înseamnă decât disciplina oarbă a unei societăţi de esploataţie sub comunii şefi de bandă. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie”. Singura deosebire între ele “este foarte mică şi e întemeiată pe o cultură individuală mai mult sau mai puţin îngrijită. Fiecare se reprezentează mai mult pe sine decât – pe n.n. – o clasă socială oarecare, şi lucrul principal e forma, mai mult sau mai puţin corectă, în care cineva caută a face plauzibile aşa-numitele sale principii”.

Pretutindeni, in administratie, in functii, in universitati la Academie [...] nu intalnim decat [...] fizionomii nespecializate [...] care trateaza cu o egala suficienta toate ramurile administratiei publice. [...]

Poporul a pierdut de mult increderea ca lucrurile se pot schimba in bine si duce nepasator greul unei vieti fara bucurie si fara tihna. [...]Raul esential care ameninta vitalitatea poporului nostru este demagogia [...] [Votul] in tara si in Parlament nu mai este decat manipulul unor ambitii personale, al unor apetituri pe cat de nesatioase, pe atat de vrednice de condamnat. Gresalele in politica sunt crime, caci in urma lor sufera milioane de oameni nevinovati, se-mpiedica dezvoltarea unei tari intregi si se-mpiedica, pentru zeci de ani inainte, viitorul ei.”

Acesta este un Om! a carui profunzime si calitate am fost invatati sa credem ca se baza pe visare, alcoolism si desfrau, pe nebunie si cate altele .Va atasez mai jos doua carti care merita sa fie lecturate, daca iubiti adevarul ....adevarul va va elibera. Multumesc Adi Campean pentru documente.

Spre Eminescu (Continutul PDF)

EMINESCU INTERZIS. Gandirea Politica (Continutul PDF)



marți, 23 februarie 2010

Cam Asa Ne Minte Sistemul



Motto: „Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.”
Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic. Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator. Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti”. Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor. Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate înafara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.
Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie el.
„În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. . Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. „Directiva de sus” s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.”
Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu.
Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară . La fel şi Zamfir C. Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica plini de zel în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu.
De ce era atât de incomod Eminescu?
Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
În perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că situaţia din România este sub control. Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu, Doina.
Judecând după măsurile luate împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalţi, el nu putea fi convins cu niciun chip să renunţe la ideile şi principiile sale. Eminescu era membru activ în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte şi Slavici. Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atât de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printre care se număra şi Ocăşanu de la Societatea Carpaţii.
La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta: „Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n după toate probabilităţile sursa era chiar Titu Maiorescu]. S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată.. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari.”
Această notă a dus în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi.
Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în mod magistral într-un ziar, Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional.
În această publicaţie demascase corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese despre condiţionările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii Independenţei. În 1880 declanşase o incitantă campanie de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi citise acolo în faţa mulţumii poezia manifest Doina.
Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile occidentale. În sfârşit, chiar în dimineaţa zile în care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva jurnalistului Emil Galli.
Titu Maiorescu pregătise internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale dimineţii
Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea: În dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de Eminescu.
Maiorescu ia o măsură de excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa cum ar fi fost firesc..
Întors acasă, se pomeneşte însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de dimineaţă cu doamna Slavici (presupunând că acesta ar fi avut într-adevăr loc). Îl trimite însă la sediul Societăţii Carpaţi, undePoliţia făcea percheziţie, pentru a se întâlni chipurile cu Simţion, complicele său la internare.
„Numai, de s-ar face asta fără greutate” scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi. Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul. Nu se duce la Societatea Carpaţii, unde totul s-ar fi făcut fără martori, ci la Capşa. La acea vreme Capşa nu era doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi reşedinţa mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiţi să îşi schimbe planul.
Scena cu pistolul relatată de Grigore Ventura – o nouă înscenare
La Capşa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura . Aici, conform declaraţiilor lui Ventura , Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo- naţional” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”. Semne clare de nebunie! Ventura , în loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să meargă împreună la palatul Cotroceni.. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti.. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţi, Siderescu şi Ocăşanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o cămaşă de forţă.. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap.
Scena cu pistolul de la Capşa şi declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sunt piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate însă doar de o singură persoană, Grigore Ventura, care va povesti acest episod în stânga şi dreapta, dar va ezita să scrie totuşi despre el, deşi era ziarist. Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911 de Al. Ciurcu într-un articol apărut în Adevărul, „Eminescu, din amintirile mele”.
Povestea lui Grigore Ventura nu stă însă deloc în picioare din mai multe motive. În primul rând, Ventura susţine că a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit să apară în procesul verbal încheiat de Poliţie, ori numele său nu apare deloc. Ventura susţine că el este cel care a alertat Poliţia, ori în procesul verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucât nu fuseseră prezenţi la faţa locului. Ceea ce arată că cineva îi informase. Acesta nu poate fi decât Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face în aşa fel încât acesta să poată fi luat pe sus dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura a imaginat apoi şi a răspândit povestea cu pistolul pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a justifica astfel internarea.
Celălalt martor al acestei scene, doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate la Paris în 1909, absolut nimic despre această scenă, care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat profund. Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist să nu ştie că Regele era plecat de câteva zile la Sinaia.
În procesul verbal întocmit de Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că „Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi, şi fiind atins de alienaţie mintală s-a încuiat singur pe dinăuntru şi a refuzat să deschidă”. La locul faptei ajung, Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea Carpaţii, care aveau încă de dimineaţă misiune de la Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în apă, dezbrăcat. Eminescu le cere să iasă. Îl imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă. Între timp Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică bunurile, îi umblă prin hârtii şi manuscrise, sperând să descopere ceva compromiţător. Totul se petrece cu complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea. Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu este întâmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza nebuniei, decât cea în care era adus de Ventura şi care ar fi putut atrage suspiciuni.
Omorât lent prin otrăvire cu mercur
De la Băile Mitraşevschi Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului Şuţu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui Eminescu,
Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, îi scrie lui I.. E. Torouţiu despre modul în care era tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi à 14 heures” (caută miezul zilei la ora 14).
În noiembrie 1883, la insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă cedează, gândindu-se că este mult mai important să îl ţină pe Eminescu departe de ţară.
Eminescu ştia foarte bine ce i se înscenase şi odată reîntors în ţară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspândit prin ziare ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt răspândite poate cu rea credinţă, încât şi dl. C. Mille, într-unul din articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am absolut nimic .. Un mic dementi (dezminţire) în organul (ziarul) dumitale n-ar strica..”
Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în ţară , cu atât mai puţin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihic. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.
Tot Maiorescu aranjează ca Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”. La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină departe de capitală.. Toate munca sa, cărţile, notele de lectură, manuscrisele se află la Bucureşti, la Maiorescu... Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia toată munca de la zero.. Maiorescu este de neînduplecat.
Cum nu se cuminţeşte, este trimis tot cu forţa la ospiciul de pe lângă Mânăstirea Neamţ. Eminescu, pe deplin lucid, i se plânge lui Gheorghe Bojeicu de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alineat, deşi nu fusese”. Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886 până în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţi de apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”. Încearcă să fugă de mai multe ori şi în cele din urmă reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi , sub îngrijirea doctorului Iszac.
Acesta este cel care îi va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generală progresivă”. Diagnosticul conţinea însă un mesaj important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale ale vremii, care arătau că mercurul este toxic şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 până la 7 grame.
Un alt psihiatru din Bucureşti, Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor) . Un psihopat alcoolic şi sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii psihice.. ”
De-abia în 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl smulgă din mâinile doctorului Iszac şi să îl aducă în sfârşit la Bucureşti.. Aici reîncepe să publice, şi în urma unui articol împotriva guvernului, apărut în România liberă, este internat cu forţa tot la dr... Şuţu, unde va şi muri.
La moartea sa, produsă din câte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis. După o examinare superficială, aruncă pur şi simplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe actul său de deces, nu apare semnătura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeţi din personalul spitalului.
Societatea Matei Basarab, spiritul naţional şi francmasoneria
Eminescu a fost etichetat drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob, naţionalist şovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist? Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după manuscrisele originale, cinci conţin poezii şi altele cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 şi 1888-1889.. Deşi majoritatea articolelor au fost scrise înainte de aşa-zisa declanşare a nebuniei, mulţi susţin şi astăzi că ele nu merită să fie citite, întrucât „sunt rodul unei minţi atacate de boală, în căutarea unei bucăţi de pâine”.
„Eminescu n-a ajuns să marcheze politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei naţionale moderne” scrie Theodor Codreanu în „Dubla sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naţionale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sunt vizibile şi astăzi. Aşa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul public numărul unul al democraţiei şi al statului român. Neîntâmplător, Gh... Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul naţional cu acela al lui Ceauşescu. În realitate, statul român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu, fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale. ”
Au existat tentative ca Eminescu să fie înrolat în masonerie. Fără succes.. Eminescu lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi aflată în afara controlului şi influenţelor francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în slujba unor interese supranaţionale.
„O organizare între români”, scria el. „Pretutindea oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. Ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc.”
Încă din 1874, el îi scria lui Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii practice, vizând scoaterea României din subistorie. Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine.”
Eminescu nu renunţase la acest plan nici în ultimii săi ani.. Alexandru Vlahuţă povestea cum, vizitându-l la sanatoriul doctorului Şuţu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gândeşte de mult, o lucrare colosală.”
Gheorghe Panu povesteşte în „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui.... Tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.
„Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de 'nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare .. . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . .. . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi. . . posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o 'ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii. ... . Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a 'nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude 'n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale —
Astea toate te apropie de dânşii. . . Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”
(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)

Bibliografie:
1. Ovidiu Vuia: Misterul morţii lui Eminescu, Ed. Paco, Bucureşti, 1996
2. Thedor Codreanu: Dubla sacrificare a lui Eminescu, Serafimus Grup, 1999
3. Nicolae Georgescu: "Boala şi moartea lui Eminescu,Criterion, 2007"